De dată recentă, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la legalitatea hotărârilor consiliilor locale prin care au fost aprobate regulamente privind procedura de ridicare, transport, depozitare şi restituire a vehiculelor staţionate sau oprite neregulamentar pe drumurile publice din perspectiva competenţei autorităţilor administraţiei publice locale de reglementare în această materie.
Recursul în interesul legii s-a impus a fi formulat de Avocatul Poporului având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa a două orientări jurisprudenţiale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă a constatat că „(…..)procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 şi art. 97 alin. 1 lit. d şi alin. 6 din OUG nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”.
Cu alte cuvinte, putem spune că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar depăşesc competenţa ce revine consiliilor locale în această materie, competenţa de reglementare în această materie aparţinând Guvernului României, şi nu consiliilor locale.
De menţionat că, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării Decizei ÎCCJ în Monitorul Oficial al României, adică de la 15 iulie 2015.
Pentru a ajunge la pronunţarea hotărârii mai sus amintită, instanţa supremă a stabilit că, pentru a rezolva problema modului de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză (art. 64 şi art. 97 alin. 1 lit. d şi alin. 6 din OUG nr. 195/2002), mai întâi trebuie clarificată noţiunea de “regulament“, pentru ca mai apoi să fie clarificată a doua chestiune legată de competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale în raport cu a celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Sursa foto: Lege5.ro
În primul rând, referitor la noţiunea de “regulament”, instanța supremă a concluzionat că, din cuprinsul celor două texte – art. 97 alin. 6 şi art. 64 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, aceasta se referă la Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1.391/2006.
În ceea ce îl priveşte pe acesta, instanţa supremă a constatat că nu cuprinde soluţii legislative exprese, de reglementare a procedurii de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, în cap VIII “Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative“, secţiunea a 2-a “Măsuri tehnico- administrative” (art. 189-203).
Rezultă că, la nivel de reglementare secundară, dată în competenţa Guvernului prin art. 135 din OUG nr. 195/2002, există un vid, aşa cum de altfel a observat şi Avocatul Poporului prin sesizarea de recurs în interesul legii.
În al doilea rând, referitor la cea de-a doua chestiune ce trebuia clarificată, instanța supremă a constatat că, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice există o competenţă de reglementare partajată între autorităţile administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale(…).
Ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancţionate contravenţional referitoare la nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, înţeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparţine unei competenţe partajate a autorităţilor administraţiei publice locale, ceea ce presupune că atribuţiile de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă aparţin autorităţilor administraţiei publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorităţii administraţiei publice locale.
S-a apreciat de către instanța supremă că autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrative privind ridicarea şi depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă; cu alte cuvinte, adaugăm noi, consiliile locale nu pot adopta hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. În cazul în care autoritatea administraţiei publice locale adoptă totusi astfel de hotărâri, acestea sunt lovite de nulitate.
Față de aspectele expuse pe larg în decizia sa, instanța supremă a mai arătat că vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotărâri de către autorităţile deliberative ale autorităţilor administraţiei publice locale.
Concluzionând, considerăm că doar în situația în care Guvernul va reglementa în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 o procedură de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, doar de la momentul acela vor mai putea fi ridicate legal vehiculele staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă.
Ai nevoie de OUG nr. 195/2002privind circulaţia pe drumurile publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
