Potrivit art. 7 din Codul fiscal, rezident este:
– orice persoană juridică română, orice persoană juridică străină având locul de exercitare a conducerii efective în România, orice persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, şi orice persoană fizică rezidentă;
– orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) are domiciliul în România;
b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c) este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.
d) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
e) locuinţă permanentă în România (proprietate sau închiriată) care rămâne oricând la dispoziţia persoanei fizice şi a familiei sale (OMFP nr.74/2012)
Potrivit CEDI:
Convenţiile nu definesc noţiunea de rezidenţă (care este dată de legislaţia internă a fiecăruia dintre statele contractante) ci departajează în cazul dublei rezidenţe.
1. dacă persoanele fizice nerezidente au domiciliul în România, pentru a le stabili rezidenţa trebuie avut în vedere dacă acestea dispun de o locuinţă permanentă la dispoziţie şi în celălalt stat semnatar al CEDI.
2. dacă persoana fizică are domiciliu în ambele state semnatare ale convenţiei, pentru stabilirea rezidenţei acesta va face dovada “centrului intereselor vitale”, respectiv legăturile sale economice şi personale.
3. dacă centrul intereselor vitale nu poate fi determinat, sau dacă respectiva persoană nu deţine o locuinţă permanentă la dispoziţia sa atunci este considerată rezidentă a statului contractant în care locuieşte în mod obişnuit.
4. dacă persoana locuieşte în mod obişnuit în ambele state contractante sau nu locuieşte în nici unul din statele contractante, este considerată rezidentă a statului contractant a cărui cetăţenie o are.
5. dacă persoana are cetăţenia ambelor state contractante sau nu are cetăţenia nici unuia din statele contractante, autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili potrivit articolului „Procedura amiabilă”.
Prevedere în vigoare până la 31 decembrie 2011
Art.40(2) Persoanele fizice nerezidente care au centrul intereselor vitale sau au o prezenţă în România mai mare de 183 de zile timp de 3 ani consecutiv vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu al patrulea an fiscal.
Prin O.G. nr.30/2011, art. 40 alin. (2) s-a modificat astfel:
1. S-a eliminat perioada de 3 ani după care persoana fizică nerezidentă devenită rezidentă în România este supusă impozitării pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România cât şi din afara României. Aceste venituri urmează a fi supuse impunerii începând cu anul calendaristic următor celui în care persoana fizică a obţinut rezidenţa în România, concomitent cu acordarea aceloraşi drepturi de deducere de care beneficiază o persoană fizică română (01.01.2012);
Calitatatea de rezident/nerezident a unei persoane fizice este stabilită pentru 1 an calendaristic întreg.
2. Se menţine obligaţia de plată a impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă de către o persoană fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, pentru încă 3 ani următori celui în care are loc schimbarea rezidenţei acesteia într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri (01.01.2012).
Perioada tranzitorie pentru prevederile art. 40 alin. (2) – Art. IV:
Persoanele fizice nerezidente care au îndeplinit condiţiile de rezidenţă timp de 3 ani consecutivi, pâna la 31 decembrie 2011, vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu anul 2012.
Persoanele fizice nerezidente care au îndeplinit condiţiile de rezidenţă în perioada 2010-2011, respectiv în anul 2011 vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu anul 2012.
Art. 40 alin. (2) s-a modificat:
În cursul anului calendaristic pentru care se îndeplinesc condiţiile de rezidenţă, sunt impuse numai veniturile obţinute din România;
Excepţie: persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi ai unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri
În aceasta situaţie sunt aplicabile prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
Rezidenţa fiscală trebuie dovedită prin certificat de rezidenţă fiscală emis de către autoritatea fiscală competentă a statului străin sau prin alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei.
