1. Legea antifumat a fost modificată de Senat, ca să se poată fuma pe terase și în spații speciale
Fumatul va fi permis pe terase amenajate în acest scop și în spații separate, complet izolate și inscripționate special, au decis senatorii în prima zi de lucru după vacanța pentru alegerile locale. Proiectul de lege trebuie însă aprobat și de deputați, notează jurnaliștii de la profit.ro.
2. Guvernul discută miercuri proiectul de ordonanță privind salariile bugetarilor
Membrii Executivului vor analiza, în ședința de miercuri, proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea ordonanței privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Pe agenda Guvernului se mai află și un proiect de hotărâre privind repartizarea pe județe a sumelor aprobate prin lege pentru finanțarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale, precum și acordarea unor ajutoare de urgență familiilor a două victime ale accidentului de elicopter SMURD, prăbușit în Republica Moldova pe 2 iunie, scrie hotnews.
3. Legea dării în plată, alte modificări
Deputatul Daniel Cătălin Zamfir a depus miercuri, în Parlament, un amendament la proiectul de lege care modifică legea dării în plată. Conform parlamentarului, citat de bursa.ro, creditele în franci elvețieni (CHF) vor fi convertite în lei, la cursul istoric, și nu la o valoare “determinată ca medie aritmetică a cursurilor medii lunare din luna acordării creditului, până la momentul conversiei”, așa cum este textul de lege acum, în Parlament, propus de un alt deputat.
4. Marii retaileri amenință cu închiderea unor magazine, dacă Legea supermarketurilor trece de Parlament
Forma actuală a Legii supermarketurilor, adică cel puțin jumătate din produsele vândute să fie produse românești, îi nemulțumește pe “jucătorii” de pe piața hypermarketurilor, care au avut, anul trecut, vânzări de peste un milliard de euro fiecare. Firmele amenință că activitatea unor unități va fi suspendată, dacă Legea supermarketurilor trece în această formă de Parlament, pentru că termenele scurte pentru plata mărfurilor cumpărate de la producători și costurile pentru operarea schimbărilor le afectează prea mult afacerile, scrie digi24.ro.
5. Noul primar al Capitalei vrea transport public gratuit
Gabriela Firea, noul primar general al Capitalei, a declarat că printre primele proiecte pe care le va iniția este cel care se referă la gratuitatea transportului public de suprafață în București, pentru orice cetățean. Proiectul este unul viabil, susține noul edil, care a consultat specialiști și care spune că astfel, unii bucureșteni vor renunța la mașinile personale și traficul nu va mai fi aglomerat.
6. Autorizațiile de construire vor putea fi obținute online
Primăriile vor fi obligate să emită autorizaţii de construire şi certificate de urbanism în regim online, conform modificărilor aduse legii privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, ce urmează a fi pusă în dezbatere publică în decurs de o săptămână de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Ziariștii de la capital.ro scriu că primăriile vor primi solicitările online din portalul e-guvernare.ro și vor elibera actele cerute, pe baza documentaţiilor de construcţie trimise, tot online, pe baza unei semnături electronice.
7. Construcțiile de locuințe, în creștere cu peste 25 procente de la începutul anului
În primul trimestru au fost date în folosinţă 11590 locuinţe, în creştere cu 2358 locuinţe faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate de mediafax. Cele mai multe au fost construite în mediul urban, respectiv 58,4%.