• Indemnizaţiile pentru creşterea copilului, plafonate la 1800 de euro
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat, duminică seară, că indemnizaţiile pentru creşterea copilului vor fi plafonate la 1800 de euro. Conform Mediafax, ea a menţionat că în maximum două săptămâni va fi finalizat un proiect de OUG în acest sens, după ce au fost analizate, în ultimele luni, mai multe variante de lucru.

  • Ministrul Muncii pregătește ordonanța prin care pensiile speciale vor fi indexate cu inflația
Ministerul Muncii va emite săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență prin care pensiile speciale nu se vor mai actualiza în raport cu salariile celor aflați în activitate ci vor crește în raport cu rata inflației, a declarat ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, citată de Agerpres. Reprezentantul Guvernului a adăugat că această ordonanță va intra în vigoare în jurul datei de 15 septembrie, iar “cine vrea să iasă la pensie, poate să o facă începând de mâine până la data de 15 septembrie, însă trebuie să știe un lucru: că nu li se mai actualizează pensiile în raport cu salariile celor din activitate ci li se indexează cu rata inflației în fiecare an. Adică nu le înghețăm, le lăsăm să crească, dar cu rata inflației”, a adăugat ministrul Vasilescu.

  • Liderii PSD şi ALDE discută luni, în şedinţa coaliţiei, despre modificările care vor fi aduse Legii pensiilor militare
Modificările la Legea pensiilor militare vor fi analizate în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare de astăzi, în condiţiile în care ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a anunţat că este necesar să se facă anumite „corecţii” la pensiile extrem de mari din sistem, care ajung până la 35.000 lei pe lună. Conform News.ro, care citează declarațiile ministrului făcute la un post de televiziune, algoritmul de calcul al pensiilor militare nu se va schimba, dar există discuţii la nivelul Guvernului pentru a se face „corecţiile necesare” la pensiile extrem de mari din sistem, care ajung până la 35.000 lei pe lună, ceea ce „nu este o normalitate”.
 
  • Proiectul de lege privind vaccinarea prevede amenzi de până la 10 mii de lei pentru părinții care refuză să își imunizeze copii
Părinții care refuză să își vaccineze copiii după ce vor fi informați în legatură cu riscurile ar urma să primească avertismente și apoi amenzi care pot ajunge la 10 mii de lei, prevede forma finală a proiectului legii vaccinării, citată de Hotnews.ro. Vaccinurile care îi protejează pe copii împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului sau hepatitei B urmează să devină obligatorii la intrarea în colectivitate. Legea vaccinării ar urma să intre în vigoare în anul 2019 și prevede sancțiuni similare și pentru medici și instituțiile statului, în cazul în care acestea nu respectă legea.

  • Ministerul Economiei vrea să lanseze în dezbatere noile legi privind minele și apele minerale până la 1 septembrie
Ministerul Economiei vrea ca până la 1 septembrie să lanseze în dezbatere publică noua lege a minelor, dar și legea care va reglementa domeniul apelor minerale, a declarat Mihai Fifor, citat de Profit.ro. Ministrul Economiei a mai spus că actele normative vor fi gata pentru consultare și dezbatere publică până la 1 septembrie. Ministrul a adăugat că noua lege va reglementa „oarte multe chestiuni în domeniul mineritului, și totodată legea apelor mineraleva aduce clarificări”, a susținut Fifor.

  • Olguța Vasilescu: Pot să garantez că niciun salariu din România nu va scădea în momentul în care vom schimba sistemul de contribuții
Niciun salariu din România nu va scădea în momentul în care va fi schimbat sistemul de contribuții, dimpotrivă, netul angajatului va crește, iar acesta va avea în contul lui de pensii o sumă mult mai mare, a promis ministrul Muncii, Lia-Olguța Vasilescu. Economica.net detaliază exemplul concret dat de oficialul guvernului: „pentru un salariu de 1.000 de lei se contribuie pentru sistemul de pensii cu 26,3%, dar 10,5% la ora actuală este contribuția angajatului, iar 15,8% o dă angajatorul. Acești bani de 10,5% merg direct în contul de pensie, iar banii pe care îi dă angajatorul merg în coșul național. (…). Ce facem noi acum? Pentru același salariu de 1.000 de lei, contribuția pentru pensii va fi de 25% nu de 26,3%, dar această contribuție va intra direct în contul angajatului. Asta înseamnă o contributivitate mai mare, o pensie mai mare pentru angajat”, a explicat ministrul Muncii.

  • Românii din afara sistemului salariat vor plăti contribuții duble
Pe de altă parte, consultanții fiscali chestionați de Digi24.ro susțin că sute de mii de români care încasează în prezent venituri din chirii, pe PFA, drepturi de autor, meserii independente vor fi afectați de reforma după model american a sistemului CAS și CASS decisă de Guvern. De exemplu, în prezent, la veniturile din chirii sau drepturi de autor, se plătește un impozit pe venit de 16% după scăderea deducerii, cu o contribuție la sănătate de 5,5%. După 1 ianuarie se va plăti probabil 10% impozit pe venit (reducere întâlnită și la salariați) cu 10% impozit pe sănătate.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here