Retragerea autorizaţiei de funcţionare a Euroins. Contractele de asigurare încheiate rămân valabile
Decizia nr. 262/2023 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 223 din 17 martie 2023.
Redacţia

3 min read

2 years ago

Ştiri

Decizia nr. 262/2023 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 223 din 17 martie 2023.

Amintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul ASF a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar. La data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție. Decizia Consiliului ASF se bazează  pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de controlToate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor. Potrivit unui comunicat de presă al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, contractele de asigurare încheiate cu Societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A rămân valabile până la expirare, dacă nu intervine una dintre următoarele situații:
            – titularul poliței denunță contractul de asigurare -se împlinește termenul legal de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care polițele de asigurare încetează de drept. -lichidatorul judiciar numit de instanță odată cu deschiderea în instanță a procedurii falimentului denunță polițele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului.
În privința încheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurător, acest proces ar trebui derulat în paralel cu acțiunea de denunțare a poliței de asigurare încheiate la asigurătorul aflat în insolvență/faliment. www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic