Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâta S.C. „B” S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să pronunţe o hotărâre prin care sa anuleze Decizia nr.xyz/2012 emisă de intimată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta A a arătat că a fost angajata pârâtei în perioada 01.11.2000-08.09.2012 şi că la 29.08.2012 a formulat cerere prin care a demisionat.
Reclamanta A a arătat, în esenţă, că s-au exercitat presiuni psihice şi morale asupra sa din partea şefei de serviciu, presiuni care au determinat-o la gestul demisiei.
La data de 01.09.2012 şi-a retractat cererea de demisie, continuând să se prezinte la serviciu şi să-şi îndeplinească atribuţiile până la data de 19.09.2012 când i-a fost înmânată decizia de desfacere a contractului de muncă. Această măsură a apreciat ca este nelegală pentru că la momentul luării ei nu mai există o manifestare de voinţă din partea sa privind încetarea raporturilor de muncă.
În probaţiune, reclamanta A a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.
Ce apărări concrete a formulat intimata SC B SRL în cauză?
Pârâta SC B SRL a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta SC B SRL a arătat că manifestarea de voinţă a salariatei A cu privire la încetarea, din iniţiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea acesteia fiind posibilă doar cu acordul angajatorului.
În situaţia de faţă conducerea unităţii nu a fost de acord cu retractarea demisiei astfel că în mod legal contractul de muncă al acesteia a încetat.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. zxy/10.12.2013, instanţa de judecată a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. „B” S.R.L.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
La data de 29.08.2012, reclamanta a solicitat desfacerea contractului de muncă prin demisie, arătând în cuprinsul cererii că a optat pentru această măsură ca urmare a presiunii exercitate de şefa sa directă.
Pe cerere se află înscrisă rezoluţia conducătorului unităţii parate din data de 01.09.2012, în sensul aprobării acesteia cu menţiunea respectării termenului de preaviz.
La data de 01.09.2012 reclamanta A a depus o nouă cerere prin care a solicitat retragerea cererii de demisie, însă directorul unităţii nu a fost de acord cu aceasta, fapt ce rezultă din menţiunile înserate de acesta pe petiţie, emiţând decizia de încetare a contractului de muncă nr.xyz/2012.
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie, manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din iniţiativa sa a contractului de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
S-a reţinut de către instanţă că a fost respectat şi termenul de preaviz, din moment ce potrivit art.57 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate acest termen de preaviz nu poate fi
mai mare de 20 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, iar cererea de demisie a fost depusă la 29.08.2012, rezoluţia directorului unităţii de aprobare a demisiei poartă data de 01.09.2012, iar decizia de încetare a contractului de muncă a fost emisă la 19.09.2012. Este astfel evident că s-a respectat termenul de preaviz conform dispoziţiilor articolului sus enunţat, iar reclamanta A şi-a continuat activitatea în perioada de preaviz.
Pentru cele ce preced, având în vedere şi faptul că nu s-a dovedit existenţa vreunui viciu de consimţământ, aşa cum a susţinut reclamanta, s-a respins contestaţia.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamanta A şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanta hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr. zxy/10.12.2013 a instanţei de fond a fost atacată de către reclamanta A, dar instanţa superioară a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta A nu a dovedit că a formulat cerere de demisie urmare exercitării asupra sa a unor presiuni psihice şi morale.
În mod normal, din moment ce salariata a avut iniţiativa încetării contractului, neexistând deci o decizie a angajatorului, persoana în cauză nu are cum să sesizeze instanţa judecătorească invocând nelegalitatea sau netemeinicia concedierii.
Totuşi, se poate solicita anularea demisiei, în situaţia în care consimţământul celei care a demisionat a fost viciat prin eroare, dol sau violenţă.
Deşi recurenta a susţinut că a dovedit existenţa unor presiuni psihice şi morale, în cauză nu s-a demonstrat că i-a fost viciat consimţământul printr-unul din cele trei vicii de consimţământ.
În cadrul aceleiaşi critici reclamanta a pretins că trebuia menţinut în continuare contractul individual de muncă, din moment ce cererea sa de demisie a fost urmată de o altă cerere, de renunţare la demisie.
Este adevărat, din acest punct de vedere, că la data de 01.09.2012 reclamanta A a depus o nouă cerere prin care a solicitat retragerea cererii de demisie, însă angajatorul nu a fost de acord cu retragerea demisiei.
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie, manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din iniţiativa sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Cum în speţă, angajatorul nu şi-a exprimat acest acord, în mod legal a fost emisă decizia nr. xyz/19.09.2012 de încetare a contractului individual de muncă.
Nici următoarea critică a reclamantei recurente nu a fost reţinută de instanţa de control judiciar.
Potrivit Codului muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv.
Prin urmare, termenul de preaviz operează în favoarea angajatorului, ci nu al angajatului, aşa cum susţine recurenta, tocmai pentru a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecinţele negative pe care le-ar putea avea încetarea intempestivă a contractului de muncă, acesta fiind de fapt scopul preavizului.
(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
