Președintele Klaus Iohannis, a anunțat  măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă. S-a convenit că se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”.

“Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligații”  a mai declarat şeful statului.

Pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare vor fi pregătite măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.

Va fi folosită armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

Pentru persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani, subliniat preşedintele ţării. Pentru ei este nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, se vor introduce restricții speciale –  să stea practic tot timpul acasă.

Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile. a mai menţionat preşedintele Președintele Klaus Iohannis în declaraţia de presă de astăzi. 

Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este un instrument indispensabil în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României şi noilor modificărilor legislativ

6 COMENTARII

  1. O jale de ordonanta……. Clasa politica este de toata jena …. au minte cit o gaina ….. As vrea sa stiu, mama care are 83 de ani si locuieste in alta localitate cine o va ajuta? Cum va ajunge la medic? Cine ii va cumpara medicamente si cele necesare traiului zilnic? NU are alta solutie decit sa sune la 112 pentru orice problema ….. la asta s-a gindit cineva? In tara noastra prima data se arunca piatra in riu , dar nu sunt solutii de scoatere…. ( va amintesc zicala ” Un prost arunca o piatra in riu si 100 de oameni destepti nu sunt in stare sa o scoata.” ). Bilbiala generala !

  2. Sa stea ma -sa si cu taica-su in casa ,care este diferenta intre un IOHANIS DE 61 de ani si un barbat in putre si sanatos la care un neamt interzice cel mai important drept al omului libertatea de miscare?pe mine nu ma reprezinta acest individ si nu am nevoie de sfaturile consilierilor lui ca doar nu el este titularul acestor cele mai mari aberatii din istoria Romaniei!Rusine sa-i fie si sa stea mai mult prin Germania decart in Romania sa nu ia covid 19!Sa-i fie rusine !!!

  3. Nu sant deacort c a pesoanele de 65 de ani sa stea in casa considerata batrana, eu nu fc.parte din varsta atreia, eu fc.parte din varsta adua, a ti inteles d-le presedinte? Oameni bătrâni sant cei de 70 de ani în sus, nu la 65 de ani , da? Va rog nu puneti restricție fara sa va ganditi ca noi santem bătrâni la 65 de ani. Ca am impresia ca nici d-tra nu santeti departe de mine, da ? Eu nu ma consider batrana .

  4. Nu sunt de acord cu intervalul 11.00 — 13.00, este un interval destul de aglomerat. Ar trebui modificat. Intre ora 08.00 si 11.00 ar fi cel mai bun. Si asa pensionarii se scoala mai de dimineata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here