Regulamentul de organizare şi funcţionare al Gărzilor forestiere din 03.03.2016, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 456/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 262 din 7 aprilie 2016 (M.Of. nr. 262/2016).
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1.
(1) Gărzile forestiere, denumite în continuare Gărzi, se înfiinţează ca instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin preluarea atribuţiilor, activităţii, a posturilor şi a personalului de la comisariatele de regim silvic şi cinegetic, denumite în continuare CRSC.
(2) Gărzile sunt instituţii publice teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea şi controlul aplicării regimului silvic şi cinegetic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional.
Art. 2.
Activitatea Gărzilor este coordonată tehnic la nivel central de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin secretarul de stat pentru păduri şi prin structura care coordonează activitatea în domeniul silvic şi cinegetic din cadrul acesteia.
Art. 3.
Atribuţiile Gărzilor sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 743/2015 privind organizarea şi funcţionarea Gărzilor forestiere.
CAPITOLUL II
Organizare
Art. 4.
Gărzile, în desfăşurarea activităţii de implementare, monitorizare şi controlul regimului silvic şi cinegetic, îndeplinesc pe raza judeţelor arondate rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, inspecţie şi control în aceste domenii.
Art. 5.
(1) Gărzile îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege şi, după caz, atribuţiile de autoritate contractantă, pentru lucrările destinate sprijinirii proprietarilor de păduri, care, potrivit legii, sunt finanţate de la bugetul de stat.
(2) Gărzile sunt desemnate ca autorităţi competente teritorial responsabile de punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 privind instituirea unui regim de licenţe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană ("Forest Law Enforcement, Governance and Trade").
(3) Gărzile sunt desemnate ca autorităţi competente teritorial pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn ("due diligence").
Art. 6.
Gărzile exercită în domeniul silviculturii şi în domeniul cinegetic, în raza de competenţă atribuită, funcţiile corespunzătoare celor atribuite autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv:
a) de implementare;
b) de avizare;
c) de reprezentare;
d) de monitorizare, inspecţie şi control.
Art. 7.
(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, potrivit prevederilor legale, în fiecare Gardă este încadrat personal tehnic de specialitate, precum şi personal cu pregătire în domeniul economic şi juridic, funcţii publice, necesar pentru buna desfăşurare a activităţii, potrivit structurii organizatorice.
(2) Fiecare Gardă este structurată astfel:
a) Compartiment audit public intern;
b) Direcţia de implementare şi avizare, condusă de un director, funcţionar public, având studii superioare de specialitate în domeniul silvicultură;
c) Direcţia de control al regimului silvic şi cinegetic, condusă de un director, funcţionar public, având studii superioare de specialitate în domeniul silvicultură;
d) Serviciul financiar-contabil, juridic şi administrativ, condus de un şef serviciu, funcţionar public, având studii superioare de specialitate în domeniul economic;
(3) În funcţie de numărul de posturi din cadrul Gărzilor, în judeţele în care nu se află sediul Gărzii se organizează la nivel de compartiment/birou/serviciu, prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, gărzi forestiere judeţene, fără personalitate juridică.
(4) Statul de funcţii şi structura posturilor pe compartimente din cadrul fiecărei Gărzi se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.
(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.