Reglementări legale de bază privind măsurile asigurătorii

Pentru că am devenit sensibili la recuperarea pagubelor provenite din fapte penale, vă propunem să vedem ce prevăd reglementările legale. 

Măsuri asigurătorii obligatorii

„În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.” Aceasta este dispoziţia prevăzută prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/2005. În Documentarul de la sfârşitul materialului găsiţi infracţiunile prevăzute de această lege.

Exact în aceeaşi termeni se pronunţă şi:

• art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul oficial nr. 219/2000, cu modificările şi completările ulterioare ;

• art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată în Monitorul Oficial nr. 702/2012, şi anume în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism

Măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane. 

Sechestrul asigurător

Indisponibilizarea se face prin instituirea unui sechestru asupra acestor bunuri în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. 

Confiscarea specială şi confiscarea extinsă

Codul penal prezintă, în art. 112 din Codul penal, bunurile care sunt supuse confiscării speciale, precum şi regimul urmării acestora.

Tratând despre confiscarea extinsă, art. 112¹ din Codul penal prevede că sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre infracţiunile prezentate în continuare în acelaşi articol, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare.

Notă: In subsolul art. 112¹ Cod penal, Lege5 vă oferă şi comentariul ″De ce confiscare extinsă? ″, semnat de avocat Mădălina Moceanu. 

Garantarea plăţii amenzii

Potrivit art. 249 alin. (3) – (5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

În vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal.

Pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă. 

Sechestrul asigurător depinde de valorile implicate în cauză

Dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă, Codul de procedură penală şi legile speciale prevăd excepţii referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât şi la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor şi tipul bunurilor. Cu privire la cea dintâi categorie de excepţii, dispoziţiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal şi indiferent dacă acesta înţelege să formuleze o cerere de sechestru.

Organele judiciare sunt obligate să aplice măsurile asigurătorii în cazul unor infracţiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari şi al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat.

Pentru prezentarea principalelor caracteristici ale măsurilor asigurătorii am citat din recenta Decizie nr. 320/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 636/2016. 

Documentar

Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005

Art. 3. Art. 3. a fost modificat prin Legea nr. 50/2013 la 22.03.2013

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control.”

Art. 4. a fost modificat prin Legea nr. 50/2013 la 22.03.2013

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.”

Art. 5. Art. 5. a fost modificat prin Legea nr. 50/2013 la 22.03.2013

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.”

Art. 6. Abrogat(ă)

Art. 7. a fost modificat prin Legea nr.  187/2012 la 01.02.2014

„(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.”

Art. 8.

„(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1).

(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

Art. 9.

„(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
A fost admis recursul în interesul legii prin Decizie 4/2008 la 21/01/2008.

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
A fost admis recursul în interesul legii prin Decizie 4/2008 la 21/01/2008.

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

 (3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani. „ 

Ai nevoie de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!