- OUG nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1332 din 31 decembrie 2020, reglementează la art. XII aspecte privind :
- voucherele de vacanţă;
- serviciile turistice.
- Voucherele de vacanţă aferente anului 2021 se emit doar pe suport electronic. (art. XII alin.(1) din OUG nr. 226/2020)
- Perioada de valabilitate a voucherelor de vacanţă, emise în perioada martie 2019 - decembrie 2019 şi ianuarie 2020 - noiembrie 2020, indiferent de suport, se prelungeşte până la data de 31 decembrie 2021. (art. XII alin.(2) din OUG nr. 226/2020)
- În anul 2021, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita a 1.450 de lei pentru un salariat. (art. XII alin.(3) din OUG nr. 226/2020)
- Pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anul 2020 se poate efectua şi pentru serviciile prestate în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2021 de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenţei dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 şi cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2020. (art. XII alin.(4) din OUG nr. 226/2020)
- Prevederile art. XII. din OUG nr. 226/2020 intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 31 decembrie 2020. (Art. XXVI. din OUG nr. 226/2020).
- OUG nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene;
- Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare;
- Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate aprobate prin OMFP nr. 1802/2014, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul MFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile;
- Ordinul MFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
