Legea nr. 322/2021 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este în vigoare de la 02 ianuarie 2022. Aceasta modifică regimul fiscal al sponsorizărilor efectuate de microîntreprinderi şi entitatile platitoare de impozit pe profit.

Potrivit Codului Fiscal,  contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordă burse private au obligaţia de a depune declaraţia informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private, aferentă anului în care au înregistrat cheltuielile respective, precum şi, după caz, aferentă anului în care se aplică prevederile art. 25 alin. (4) lit. i), până la termenele prevăzute la alin. (1) şi (2). Modelul şi conţinutul declaraţiei informative se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Noua lege a adaugat un aliniat în Codul fiscal, privind sponsorizările.

În cazul în care valoarea stabilită potrivit art. 25 alin. (4) lit. i), diminuată cu sumele reportate, după caz, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecţionarea impozitului pe profit, în limita valorii astfel calculate, pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, în termen de maximum 6 luni de la data depunerii declaraţiei anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecţionare. În cazul contribuabililor membri ai unui grup fiscal, redirecţionarea poate fi dispusă numai de persoana juridică responsabilă.

Obligaţia plăţii sumei redirecţionate din impozitul pe profit revine organului fiscal competent. Redirecţionarea impozitului pe profit pentru sponsorizarea entităţilor persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităţilor de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data plăţii sumei respective de către organul fiscal, în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (41). Procedura, modelul şi conţinutul formularului de redirecţionare se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

De asemenea, Codul Fiscal prevede că microîntreprinderile care efectuează sponsorizări pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care la data încheierii contractului sunt înscrise în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale potrivit precum şi microîntreprinderile care acordă burse elevilor şcolarizaţi în învăţământul profesional-dual, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.

În cazul în care valoarea stabilită potrivit alin. (11), diminuată cu sumele reportate, după caz, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecţionarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în limita diferenţei astfel calculate pentru întregul an fiscal, pentru activităţi de sponsorizare, respectiv pentru acordarea de burse, în termen de 6 luni de la data depunerii declaraţiei de impozit aferente trimestrului IV, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecţionare.

Obligaţia plăţii sumei redirecţionate din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor revine organului fiscal competent. Redirecţionarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru sponsorizarea entităţilor persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităţilor de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data plăţii sumei respective de către organul fiscal, în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (41). Procedura, modelul şi conţinutul formularului de redirecţionare se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.”

 Începând cu data de 1 ianuarie 2022, respectiv cu data începerii anului fiscal 2022-2023 în cazul persoanelor juridice care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5) Codul fiscal, contribuabilii pot dispune asupra valorii stabilite potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (4) lit. i) sau art. 56 alin. (11) din Codul Fiscal, după caz, numai dacă aceasta, în urma diminuării cu sumele reportate, este pozitivă.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se reportează numai pentru sponsorizări/acte de mecenat/acordarea de burse private efectuate/înregistrate înainte de termenele prevăzute, potrivit reglementărilor în vigoare la data efectuării sponsorizării, fără a depăşi anul 2028.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here