20 August, 2019

Regimul de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale

Dincolo de cazul particular al celor care au ridicat excepţia de neconstituţionalitate, hotărârea pronunţată de CCR dă răspunsuri de principiu pe reglementarea în cauză. 

Curtea de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale pct. 5 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, precum și ale pct. 1-10 din anexa nr. 4 la Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de mai mulţi petenţi, cu prilejul soluționării unei acțiuni în care au cerut recunoașterea activității desfășurate în perioada 7 martie 2007 – 1 iulie 2016 ca fiind în condiții speciale. 

Motivarea excepției de neconstituționalitate 

Autorii acesteia au susținut, în esență, că dispozițiile de lege criticate creează un tratament discriminator între conducătorii de autobuze și tramvaie comparativ cu următoarele categorii socioprofesionale: mecanic de locomotivă și ramă electrică de metrou, mecanic ajutor de locomotivă și ramă electrică de metrou, mecanic instructor, balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador. Astfel, arată că încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale ar trebui să se efectueze în funcție de complexitatea activității, de gradul de expunere la risc și de solicitare la care este supusă persoana care efectuează munca. Munca pe care o desfășoară conducătorii de autobuze și tramvaie din transportul urban presupune un grad mare de responsabilitate, ce duce la uzura prematură a sănătății, din cauza mediului stresant în care muncesc. 

Obiectul excepției de neconstituționalitate 

- Potrivit încheierii de sesizare, fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate dispozițiile art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale pct. 5 din anexa nr. 2, precum și ale pct. 1-10 din anexa nr. 4 la lege. Din examinarea criticii de neconstituționalitate și a punctului de vedere exprimat de instanța de judecată, Curtea a constatat că, referindu-se la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 263/2010, autorii excepției au în vedere doar dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora

“(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

[...]

e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.”

- În anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 este prevăzută lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în timp ce în anexa nr. 4 la aceeași lege stabilește lista cuprinzând profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale.

- Autorii excepției consideră că textele de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării și art. 1 din Primul Protocol la convenția mai sus amintită, privind proprietatea.

- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia critică opțiunea legislativă a legiuitorului care a nominalizat în mod expres locurile de muncă încadrate în condiții speciale, excluzând activitățile desfășurate de conducătorii de autobuze și tramvaie, deși acestea îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, care definesc locurile de muncă în condiții speciale. 

Hotărârea pronunţată de CCR 

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, pentru considerente din care reţinem argumentele de mai jos.

- Libertatea de care dispune legiuitorul în reglementarea dreptului la pensie îi dă acestuia posibilitatea de a stabili care sunt criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a încadra în condiții speciale un loc de muncă. Astfel, prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, a prevăzut că sunt locuri de muncă în condiții speciale acelea “unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților”.

- Mai mult, în temeiul aceleiași libertăți de reglementare legiuitorul a ales să stabilească limitativ, în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ce unități și ce activități pot obține încadrarea în condiții speciale și nu a lăsat această încadrare la aprecierea instanțelor, pentru a decide, de la caz la caz, în mod individual.

- Însă, opțiunea legislativă nu poate fi contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție potrivit cărora “cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”. În mod concret, raportat la criticile de neconstituționalitate analizate în prezenta cauză, egalitatea în drepturi a cetățenilor impune un tratament juridic egal sub aspectul încadrării locurilor de muncă în condiții speciale pentru persoane care desfășoară aceeași muncă în aceleași unități și condiții stabilite de lege.

- Or, autorii excepției invocă situația conducătorilor de autobuze și tramvaie, comparându-se cu categoriile socioprofesionale prevăzute de lege care desfășoară activități diferite prin natura și condițiile de prestare a muncii. Prin urmare, respectarea exigențelor constituționale referitoare la aplicarea unui tratament egal pentru persoane aflate în situații identice nu este justificată, Curtea Constituțională statuând în mod constant în jurisprudența sa, așa cum este, spre exemplu, Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, că egalitatea în fața legii și a autorităților publice își găsește aplicarea doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică aceleași tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat.

Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2019, Decizia nr. 245/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 633 din 30 iulie 2019.

Ai nevoie de Decizia nr. 245/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu