Obligaţia, instituită prin Codul fiscal, privind reevaluarea imobilelor a făcut, recent, obiectul unei critici de neconstituţionalitate, pe considerente pe care le semnalăm mai jos, odată cu argumentele CCR de respingere a sesizării.
Curtea Constituţională a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 460 alin. (6) și (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și ale pct. 38 și 39 din titlul IX din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de o societate într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unui act administrativ, respectiv o înștiințare de plată.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
Autoarea a susţinut că:
– se încalcă principiul previzibilității legii, precum și principiul neretroactivității legii civile;
– nu este clar momentul din care obligația prevăzută de lege devine scadentă.
– prevederile legale criticate permit aplicarea lor retroactivă.
Autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că organele fiscale aveau obligația de a o înștiința în scris, în prealabil, despre obligativitatea evaluării la 3 ani a imobilelor, sens în care valoarea de evaluare ar trebui înregistrată în contabilitatea societății și doar apoi aceasta să fie somată a plăti impozitul. De altfel, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevedea o soluție corectă, potrivit căreia impozitul pe clădiri se calcula prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii, care era valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii.
Reglementările criticate
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 460 alin. (6) și (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, precum și ale pct. 38 și 39 din titlul IX din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, care au următorul conținut:
Codul fiscal din 2015:
„(6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință.
[…]
(8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.”
Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal:
- Pct. 38 din titlul IX:
„38. Pentru stabilirea impozitului pe clădiri conform art. 458 și art. 460 alin. (2) și (3) din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul depune la organul fiscal local o declarație la care anexează un raport de evaluare, valoarea impozabilă a clădirii este considerată a fi cea care rezultă din raportul de evaluare, chiar și în situația în care clădirea a fost finalizată sau dobândită în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, în cazul persoanelor fizice, respectiv în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, în cazul persoanelor juridice.”;
- Pct. 39 din titlul IX:
„(1) Rapoartele de evaluare se întocmesc de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării și reflectă valoarea clădirii la data de 31 decembrie a anului anterior anului de referință și nu se înregistrează în evidențele contabile.
(2) În vederea stabilirii impozitului pe clădiri, rapoartele de evaluare se depun în copie, la organul fiscal local, ca anexă la declarația contribuabilului, până la primul termen de plată din anul de referință.
(3) Începând cu luna iunie a anului 2016, organele fiscale locale comunică Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 15 a fiecărei luni, informațiile din rapoartele de evaluare depuse de contribuabili, în vederea introducerii acestora într-un registru electronic. Registrul electronic se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice și poate fi consultat de orice persoană. Instrucțiunile de completare, organizare și exploatare a registrului electronic se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.”
Decizia CCR
Excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă c a neadmisibilă, Curtea reţinând ca argumente, în principal, următoarele.
– Dispozițiile legale criticate care măreau procentul impozitului anual pentru situația în care clădirile nu au fost reevaluate în termenele prevăzute de lege aveau, pe de o parte, scopul de a disciplina contribuabilul, iar pe de altă parte, un rol sancționator în situația în care acesta nu înțelegea să se conformeze prevederilor legale.
– Potrivit prevederilor art. 460 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, iar pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2%-1,3%, inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii. Pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa și poate fi, în ipoteza din cauza de față, ultima valoare impozabilă înregistrată în evidențele organului fiscal sau valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior.
– Cota mai mare prevăzută de art. 460 alin. (8) din Codul fiscal, respectiv de 5%, devine aplicabilă doar dacă valoarea impozabilă a clădirii nu se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local de către persoana juridică ce este contribuabil, până la primul termen de plată din anul de referință, așa cum prevede art. 460 alin. (6) din Codul fiscal.
– Având în vedere dispozițiile de mai sus, Curtea a constatat că prevederile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, ceea ce conduce la concluzia că nu încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii.
– Mai mult, dispozițiile legale criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, astfel încât Curtea nu poate reține încălcarea art. 4 privind nediscriminarea ori a art. 16 privind egalitatea în fața legii.
– În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiție, Curtea a arătat că prevederile legale criticate nu îl împiedică pe contribuabil să se adreseze instanței judecătorești în cazul în care apreciază că impozitul nu a fost stabilit în mod corect de către organele fiscale.
– Referitor la prevederile pct. 38 și 39 din titlul IX din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție, Curtea Constituțională „hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; (…)”. În aplicarea acestei dispoziții constituționale, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că instanța de contencios constituțional „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.” Așadar, hotărârile Guvernului nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate, astfel că excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct. 38 și 39 din titlul IX din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 a fost considerată inadmisibilă.
Decizia nr. 575/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 460 alin. (6) și (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și ale pct. 38 și 39 din titlul IX din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Hotărârea a fost pronunţată în data de 1 octombrie 2019 şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 347 din 29 aprilie 2020.
