Un transportator aerian care a încheiat un contract de transport internațional cu angajatorul unor persoane transportate în calitate de pasageri este răspunzător față de acest angajator de prejudiciul rezultat din întârzierea unor zboruri efectuate de angajații acestuia în temeiul acestui contract și legat de cheltuielile suplimentare efectuate de angajatorul respectiv.

Astfel s-a pronunţat, printre altele, CJUE prin Hotărârea din data de 17.02.2016 în cauza C-429/14. 

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la cererea ce a fost formulată în cadrul unui litigiu între Air Baltic Corporation AS (denumită în continuare „Air Baltic”), pe de o parte, și Lietuvos Respublikos specialiųjų tyrimų tarnyba (Serviciul de investigații speciale al Republicii Lituania, denumit în continuare „Serviciul de investigații”), pe de altă parte, în legătură cu repararea prejudiciului cauzat acestuia din urmă prin întârzierea unor zboruri care i-au transportat pe doi dintre agenții săi în temeiul unui contract de transport internațional de pasageri încheiat cu Air Baltic.

Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?

Serviciul de investigații a cumpărat, prin intermediul unei agenții de voiaj, bilete de avion destinate să permită ca doi dintre agenții săi să efectueze un traseu între Vilnius (Lituania) și Baku (Azerbaidjan), prin Riga (Letonia) și Moscova (Rusia), pentru o misiune profesională.

În acest cadru, s-a prevăzut că agenții respectivi vor pleca din Vilnius la 16.01.2011, la ora 9.55, și vor sosi la Baku în aceeași zi, la ora 22.40. S-a prevăzut de asemenea că zborurile care leagă Vilnius, Riga și Moscova vor fi efectuate de Air Baltic.

Agenții Serviciului de investigații au plecat din Vilnius și au sosit la Riga în orarul prevăzut. În schimb, următorul lor zbor a decolat din Riga și a aterizat la Moscova cu întârziere. Pe cale de consecință, ei nu au putut lua al treilea zbor pe care trebuiau să îl ia, pentru a face legătura între Moscova și Baku. Pentru acest motiv, Air Baltic i-a transferat către un alt zbor, care a plecat din Moscova și a ajuns la Baku în ziua următoare zilei prevăzute.

Întrucât întârzierea de mai mult de paisprezece ore cu care persoanele interesate au ajuns la destinația lor finală a determinat prelungirea misiunii lor profesionale, Serviciul de investigații le-a plătit, în conformitate cu reglementarea lituaniană, diurne și cotizații sociale suplimentare, în cuantum total de 1 168,35 litas lituanieni (LTL) (aproximativ 338 de euro).

Serviciul de investigații a solicitat ulterior să fie despăgubit cu acest cuantum de Air Baltic, care a refuzat să dea curs acestei solicitări.

În aceste împrejurări, Serviciul de investigații a sesizat Vilniaus miesto 1-asis apylinkės teismas (Primul Tribunal Districtual din Vilnius), cu o cerere având ca obiect obligarea Air Baltic la plata a 1 168,35 LTL (aproximativ 338 de euro) cu titlu de daune interese.

Printr-o hotărâre pronunțată la 30.11.2012, instanța menționată (Primul Tribunal Districtual din Vilnius) a admis această cerere.

Air Baltic a declarat apel împotriva acestei hotărâri în fața Vilniaus apygardos teismas (Tribunalul Regional din Vilnius).

Tribunalul Regional din Vilniu a respins apelul și a confirmat hotărârea menționată printr-o hotărâre din 07.11.2013.

Ulterior, Air Baltic a formulat recurs în fața Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă a Lituaniei).

În cadrul acestui recurs, Air Baltic a susținut că o persoană juridică, precum Serviciul de investigații, nu are dreptul să se prevaleze de răspunderea transportatorului aerian care este prevăzută la articolul 19 din Convenția de la Montreal.

Air Baltic a susținut, în esență, că această răspundere nu este valabilă decât în privința pasagerilor înșiși, iar nu în privința altor persoane, cu atât mai mult atunci când acestea nu sunt persoane fizice și nu pot, în consecință, să fie considerate consumatori.

La rândul său, Serviciul de investigații a susținut, în esență, că răspunderea transportatorului aerian prevăzută la acest articol 19 este valabilă în privința unei persoane care, precum acest serviciu, este parte la un contract de transport internațional de pasageri încheiat cu un transportator aerian, pe de o parte, și a suferit un prejudiciu ca urmare a unei întârzieri, pe de altă parte.

În aceste condiții, Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă a Lituaniei) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolele 19, 22 și 29 din Convenția de la Montreal1 trebuie să fie interpretate în sensul că un transportator aerian este răspunzător față de terți, inter alia, față de angajatorul pasagerilor, o persoană juridică cu care a fost încheiat un contract de transport internațional de pasageri, pentru prejudiciul rezultat dintr-o întârziere a unui zbor în urma căreia reclamantul (angajatorul) a suportat costuri suplimentare (de exemplu plata unor diurne)?

2) Dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, articolul 29 din Convenția de la Montreal trebuie să fie interpretat în sensul că terții respectivi au dreptul să introducă acțiuni împotriva operatorului de transport aerian care sunt justificate prin alte cauze, de exemplu prin invocarea dreptului național?”

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?

Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Reținem că CJUE nu soluționează litigiul național, insa instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

Ce a răspuns în esenţă CJUE prin Hotărârea din data de 17.02.2016?

(…)Articolul 19 din Convenția de la Montreal trebuie interpretat, ținând seama de termenii acestuia, precum și de contextul în care se înscrie și de obiectivul de protecție a intereselor consumatorilor urmărit de această convenție, în sensul că este aplicabil nu numai prejudiciului suferit de un pasager, ci și celui suferit de o persoană în calitatea sa de angajator și care a încheiat cu un transportator aerian un contract de transport internațional având ca obiect transportul unor pasageri care sunt angajații săi.

Cu toate acestea (…) în cauza principală, persoana în cauză a solicitat despăgubirea pentru un prejudiciu rezultat, pentru ea, din întârzierea unui zbor efectuat în temeiul unui contract de transport internațional care a avut ca obiect transportul nu al unui singur pasager, ci a doi pasageri, angajați ai acesteia. Or, într-o asemenea situație, nu se poate exclude ca valoarea daunelor interese solicitate de persoana menționată să fie superioară celei care ar fi putut fi cerute de fiecare dintre pasagerii respectivi dacă aceștia ar fi introdus acțiunea în reparație cu titlu individual (…).

Or, din cerința răspunderii limitate „pe pasager” reiese că cuantumul daunelor interese susceptibile a fi acordate persoanei, precum cea în discuție în litigiul principal, care introduce o acțiune în repararea unui prejudiciu rezultat dintr-o întârziere în transportul internațional de pasageri nu poate, în orice caz, să depășească cuantumul obținut prin înmulțirea limitei stabilite la articolul 22 alineatul (1) din Convenția de la Montreal cu numărul de pasageri transportați în temeiul contractului încheiat între această persoană și transportatorul sau transportatorii aerieni respectivi.

O asemenea despăgubire este de natură să asigure un echilibru echitabil între interesele în cauză. Astfel, persoanele precum cea în discuție în litigiul principal sunt plasate, din punctul de vedere al limitei prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din Convenția de la Montreal, într-o poziție care nu este nici mai favorabilă, nici mai puțin favorabilă decât cea a pasagerilor care au suferit ei înșiși un prejudiciu din cauza unei întârzieri.

La rândul lor, transportatorilor aerieni li se garantează că răspunderea lor nu poate fi angajată dincolo de limita „pe pasager” stabilită prin această dispoziție, din moment ce (…), despăgubirea acordată unor asemenea persoane nu poate în niciun caz să depășească cumulul tuturor despăgubirilor care ar putea fi acordate tuturor pasagerilor respectivi în cazul în care aceștia ar introduce o acțiune în mod individual.

Rezultă că la prima întrebare trebuie să se răspundă că Convenția de la Montreal, în special articolele 19, 22 și 29 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că un transportator aerian care a încheiat un contract de transport internațional cu angajatorul unor persoane transportate în calitate de pasageri, precum cel în discuție în litigiul principal, este răspunzător față de acest angajator de prejudiciul rezultat din întârzierea unor zboruri efectuate de angajații acestuia în temeiul acestui contract și legat de cheltuielile suplimentare efectuate de angajatorul respectiv.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, adresate în ipoteza în care răspunsul la prima întrebare ar fi negativ, instanța de trimitere a solicitat, în esență, să se stabilească dacă articolul 29 din Convenția de la Montreal trebuie interpretat în sensul că un angajator precum cel în discuție în litigiul principal are dreptul să introducă o acțiune în răspundere împotriva unui transportator aerian în alte temeiuri decât această convenție, în special în temeiul dreptului național.

Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la această a doua întrebare.

Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din 17.02.2016, dată în cauza C-429/14, îl puteţi consulta in extenso pe site-ul Curia.

____________________________ 

1 Articolul 19 din Convenția de la Montreal, intitulat „Întârziere”, stipulează:

„Transportatorul este răspunzător de prejudiciul rezultat dintr-o întârziere în transportul aerian de pasageri, de bagaje sau de mărfuri. Cu toate acestea, transportatorul nu este răspunzător de prejudiciul cauzat de o întârziere dacă dovedește că el, prepușii și mandatarii săi au luat toate măsurile care puteau să se impună în mod rezonabil pentru a evita prejudiciul sau că le‑a fost imposibil să ia respectivele măsuri.”

Articolul 22 din aceeasi convenție, intitulat „Limitele răspunderii cu privire la întârzieri, bagaje și mărfuri”, stipulează la alineatul (1):

„În cazul prejudiciilor cauzate datorită întârzierii în transportul persoanelor, astfel cum s-a specificat la articolul 19, răspunderea transportatorului pentru fiecare pasager este limitată la suma de 4 150 DST pentru fiecare pasager.

Articolul 29 din aceeași convenție, intitulat „Temeiul solicitării despăgubirilor”, prevede:

„În transportul de pasageri, bagaje și mărfuri, orice acțiune în despăgubire, indiferent dacă se justifică prin prezenta convenție, prin contract, printr-o acțiune ilicită sau prin alte cauze, poate fi introdusă numai în conformitate cu condițiile și limitele de răspundere stabilite în prezenta convenție, fără a aduce atingere chestiunii referitoare la stabilirea persoanelor care au dreptul de a introduce acțiunea și a drepturilor acestora. În orice astfel de acțiune despăgubirile punitive, exemplare sau orice alte despăgubiri necompensatorii nu se vor putea recupera.”

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

1 COMENTARIU

  1. ce despagubiri pot avea pt o intarziere de zbor la 10 ore heraklion bucuresti si fara sa fim anuntati inainte,fara sa fie motive meteo,si in cat timp trebuie sa primesc raspuns la compania aeriana.multumesc anticipat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here