Problema de drept ridicată în recursul în interesul legii, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, implică stabilirea datei săvârșirii infracțiunii, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor simple (constând într-o singură acțiune sau inacțiune) a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, respectiv dacă aceasta este data actului de executare sau data finalizării producerii pagubei/realizării folosului, ulterioară actului de executare. 

De ce s-a recurs la o soluţie din partea ÎCCJ 

Problema de drept care a generat practica neunitară. Prin recursul în interesul legii formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a susținut că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar în ce privește problema de drept supusă interpretării unitare, și anume stabilirea datei săvârșirii infracțiunii, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp.

Problematica juridică născută ar decurge din evidențierea a trei orientări jurisprudențiale în materie.

Examenul jurisprudenței naționale în materie a evidențiat mai multe orientări cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor intenționate la care elementul material al laturii obiective constă într-o singură acțiune, dar în cazul cărora urmarea imediată (paguba, folosul necuvenit care constituie rezultatul prevăzut de norma de incriminare) se realizează într-un anumit interval de timp, uneori îndelungat.

În cazul acestor infracțiuni există un moment al consumării dat de producerea primei urmări (spre exemplu: plata primului preț supraevaluat în cazul contractului de mentenanță, plata primei pensii necuvenite) și un moment în care s-a produs ultima urmare a infracțiunii (exemplu: plata ultimelor servicii de mentenanță, plata ultimei pensii).

● Într-o orientare majoritară a practicii s-a considerat că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii (data acțiunii). Astfel de decizii există în cazul infracțiunii de abuz în serviciu în care urmarea imediată a fost ulterioară acțiunii, în cazul infracțiunii de înșelăciune constând în inducerea în eroare a Caselor de pensii cu privire la perioada de cotizare (printr-o acțiune unică de depunere a unor adeverințe falsificate), urmată de plata succesivă a pensiei pentru o perioadă de timp.

● Într-o a doua orientare a practicii s-a reținut că data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este data la care s-a produs o primă pagubă, chiar dacă aceasta se produce în continuare și ulterior.

● Potrivit celei de-a treia opinii, data la care începe să curgă termenul de prescripție este data la care s-a produs în mod definitiv urmarea imediată. 

Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate 

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut considerente din care facem o prezentare selectivă.

– Problema de drept ridicată în recursul în interesul legii, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, implică stabilirea datei săvârșirii infracțiunii, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor simple (constând într-o singură acțiune sau inacțiune) a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, respectiv dacă aceasta este data actului de executare sau data finalizării producerii pagubei/realizării folosului, ulterioară actului de executare.

– Termenul de prescripție a răspunderii penale pentru o infracțiune începe să curgă (ca regulă) de la data săvârșirii infracțiunii, astfel încât se impune identificarea momentului la care se consideră a fi săvârșită o infracțiune.

– Art. 154 din Codul penal prevede termenele de prescripție a răspunderii penale, stabilind că aceste termene încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii:

● în cazul infracțiunilor continue, termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii;

● în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act;

● în cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.

După cum se poate observa, momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale este în directă legătură cu calificarea concretă a faptei, deci cu stabilirea naturii juridice a infracțiunii ca fiind simplă, continuă, continuată sau progresivă. 

– Obiectul prezentului recurs în interesul legii vizează exclusiv infracțiunile simple ce constau într-o singură acțiune sau inacțiune, care prezintă particularitatea producerii unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp.

– Data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, va fi stabilită în urma analizei argumentelor logico-juridice care au determinat statuarea unei anumite date a începerii termenului de prescripție a răspunderii penale în cazul altor forme ale unității de infracțiuni. În consecință, pentru identificarea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunii simple, Înalta Curte va analiza modul de reglementare a acestuia și rațiunea pentru care legiuitorul a ales una sau alta dintre soluțiile prevăzute de cod în cazul altor forme ale unității infracționale.

– Deși nu implică încadrarea juridică într-o altă infracțiune, mai gravă, infracțiunile simple care produc pagube succesive sau generează foloase patrimoniale succesive, într-un interval de timp, prezintă asemănări cu infracțiunile progresive, prin amplificarea urmării produse, care poate determina reținerea unei forme agravate (cu titlu de exemplu, incidența dispozițiilor legale privitoare la faptele care au produs consecințe deosebit de grave – art. 256 din Codul penal pentru infracțiunea de înșelăciune și art. 309 din Codul penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu).

– În cazul infracțiunilor a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp și pentru care nu este incriminată tentativa, data acțiunii sau inacțiunii nu se poate identifica cu data săvârșirii infracțiunii și, în egală măsură, cu momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale, în condițiile în care, la acest moment, nu există o infracțiune aflată cel puțin în faza unei tentative pedepsibile.

– În consecință, în cazul infracțiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din Codul penal, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal, momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a obținut primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condițiile cerute de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în configurația sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârșită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în forma tip.

– Momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale nu poate fi extins până la data producerii definitive a pagubei sau până la data realizării definitive a folosului patrimonial.

În primul rând, astfel cum s-a arătat anterior, potrivit art. 154 din Codul penal, curgerea termenului de prescripție este legată de data actului de conduită, or infracțiunea simplă nu cunoaște un moment al epuizării, distinct de cel al consumării, infracțiunea fapt epuizat fiind posibilă doar la infracțiunile continue, continuate, progresive și la cele din obicei.

– Prin calcularea termenului de prescripție de la data producerii definitive a pagubei sau de la data realizării definitive a folosului patrimonial, s-ar admite că în cazul infracțiunilor simple legiuitorul a dorit să instituie un tratament mai puțin favorabil decât cel aplicabil infracțiunii progresive (tip) care, în principiu, presupune schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune inițială mai ușoară într-o infracțiune mai gravă.

În altă ordine de idei, dacă s-ar accepta soluția propusă de parchet, instanța ar putea fi împiedicată să judece fapta comisă sau să pronunțe o hotărâre cu privire la aceasta, pe considerentul că până la data judecății nu s-a finalizat integral procesul de amplificare a urmării imediate (de pildă, că nu s-a produs încă definitiv paguba/prejudiciul final), cu alte cuvinte, pe motiv că procesul de amplificare (progresivă) a urmării imediate a infracțiunii este încă în curs de desfășurare.

– În concluzie, se constată că, în cazul infracțiunilor ce constau într-o singură acțiune sau inacțiune și a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale nu poate fi alta decât momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit, acest moment fiind cel care permite încadrarea faptei comise drept infracțiune. 

Hotărârea Curţii

ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit următoarele:

Prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înțelege momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit. 

Decizia nr. 5/2019 a ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 2 mai 2019 

Reglementările din Codul penal

Dispozițiile legale relevante pentru lămurirea problemei de drept (data de început a curgerii termenului de prescripție):

Art. 154 din Codul penal

(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.

(3) În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.

(4) În cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, al celor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului.

Art. 174 din Codul penal

Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

Ai nevoie de Decizia nr. 5/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

 comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here