Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC „S” SRL a chemat în judecată pe pârâtul Z.D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5457, 26 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat în desfășurarea activității în baza contractului individual de muncă nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM Constanța sub nr. 193389/28.06.2006 și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a dobândit calitatea de angajat al societății, ca agent de vânzări, prin contractul individual de muncă nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM Constanța sub nr. 193389/28.06.2006 și că, potrivit fișei postului, avea, printre altele, obligația de a prelua comenzile de la clienți, de a primi în gestiune produsele din depozitul societății, de a livra produsele către beneficiari, urmând să răspundă de încasarea sumelor datorate de către clienți și predarea acestora către societate. Totodată, la livrarea produselor, pârâtul avea obligația de a verifica dacă beneficiarul căruia îi livrează marfa este persoana înscrisă în actele de însoțire a mărfii și să facă demersuri în vederea obținerii semnăturii de primire pe facturi.

A precizat reclamanta că a procedat la desfacerea contractului individual de muncă al pârâtului pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute în contract și în fișa postului, respectiv pentru: neprezentarea în mod nejustificat la programul de lucru, nepredarea către depozitul societății a mărfii primite în gestiune, emiterea de facturi către societăți fictive, nerespectarea dispozițiilor conducerii cu privire la instrumentele de plată acceptate de la clienți.

S-a precizat că, prin faptele amintite mai sus, pârâtul a cauzat societății un prejudiciu în sumă totală de 5.457,26 lei, reprezentând contravaloarea produselor constatate lipsă în gestiune cu ocazia controalelor periodice la care a fost supus.

Prejudicii

Astfel, cu ocazia inventarierii stocului de marfă existent în gestiunea pârâtului la data de 30.06.2008 și la data de 08.08.2008 s-a constatat, prin procesele verbale întocmite, o lipsă în gestiune în valoare de 1.072,18 lei, respectiv de 4.385,08 lei.

Totodată, potrivit balanței sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru perioada 01.05.2008 și 08.08.2006, lipsa din gestiunea pârâtului este în cuantum total de 5.457,26 lei.

S-a arătat că, pentru a produce acest prejudiciu societății, pârâtul a emis facturi către societăți care nu comandaseră niciodată produsele înscrise în factură, însușindu-și bunurile, în unele cazuri facturile fiind emise către societăți care nici nu există. 

Ca probe, reclamanta a solicitat înscrisuri, interogatoriul pârâtului și expertiză contabilă.
 
Ce apărări concrete a formulat pârâtul  în cauză?
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a înfățișat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.
 
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat?
Prin sentința civilă nr. 762/19.06.2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei SC S. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâtul Z.D. și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5457, 26 lei cu titlu de prejudiciu.

A fost obligat pârâtul și la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare-onorariu expertiză.
 
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârât  şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?
Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu recurs  de către pârât, iar curtea de apel a reţinut că acesta este neîntemeiat, drept pentru care l-a respins ca nefondat,menținând ca temeinică și legală hotărârea instanței de fond. Curtea de apel a obligat recurentul la 1428 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Recurentul pârât a avut calitatea de angajat al intimatei, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă nr.262/20.09.2006, având funcția de agent vânzări.

Din fișa postului rezultă că acesta avea atribuții specifice unui gestionar.

Astfel, pârâtul avea, printre altele, obligația de a prelua comenzi de la clienți, de a primi în gestiune aceste produse din depozitul intimatei, de a livra produsele către beneficiari, de a verifica la sosirea la destinație dacă societatea respectivă este beneficiarul prevăzut în factură.

Totodată, pârâtul răspundea de urmărirea încasării sumelor datorate de către clienți, exactitatea informațiilor aduse la sediul societății despre clienții cu care lucrează, încasarea sumelor de bani pentru produsele facturate și predarea acestora la casierie în termen de 24 ore.

La data de 30.06.2008, s-a procedat la inventarierea stocului de marfă existent în gestiunea pârâtului și s-a constatat prin procesul verbal întocmit – o lipsă în gestionare – în valoare de 1.072, 18 lei.

La data de 08.08.2008, s-a procedat din nou la inventarierea produselor aflate în gestiunea pârâtului pentru perioada 30.06.2008 – 08.08.2008 și s-a constatat în plus, în gestiunea pârâtului o lipsă de 4.385,08.

Potrivit balanței sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru întreaga perioadă cuprinsă între 1.05.2008 și 8.08.2008, lipsa în gestiunea pârâtului era în cuantum total de 5.457,26 lei.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat la instanța de fond de expert contabil B.N. pentru stabilirea prejudiciului provocat reclamantei de către pârât, rezultă că valoarea sumei de recuperat de către intimată în perioada 01.06.2008 – 08.08.2008, este de 5.457,26 lei, formată din 4.585,93 lei valoarea mărfii lipsa în gestiune și 871,33 lei TVA aferent mărfii lipsă în gestiune.

Pentru gestionari, prin dispozitiile art.25 din Legea nr.22/1969, derogatorii de la dreptul comun, se instituie o prezumție de culpă pentru pagubele pe care le-au cauza în gestiunea lor.

Prin gestionar, se întelege potrivit art.1 din același act normativ, acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituție publică care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea chiar temporară, a unui agent economic, autoritate sau instituție publică, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile.

Prezumția de culpă – în producerea lipsei în gestiune, este o prezumție relativă care poate fi răsturnată de gestionar prin proba contrară.

Pârâtul nu a administrat probatorii prin care să răstoarne prezumția de culpă, dimpotrivă a stat în pasivitate, nu a formulat o întâmpinare, nu s-a prezentat la interogatoriu, motiv pentru care, prima instanță a făcut aplicarea art.225 cod pr.civilă, nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, pentru a invoca eventuale vicii ale proceselor verbale de inventariere sau nerespectarea procedurii de inventariere.

De asemenea, pârâtul nu a administrat probe din care să rezulte că nu avea la dispoziție mijloacele necesare pentru a-și verifica clienții.

În ceea ce privește deciziile de imputație, într-adevăr, acestea nu mai pot fi puse în executare, nemaifiind reglementate prin nou cod al muncii, acesta fiind și motivul pentru care intimata reclamantă s-a adresat instanței pentru recuperarea prejudiciului.

Extras din Decizia civilă nr.609/CM/20.10.2009, Curtea de Apel Constanța

Ai nevoie de Codul Muncii? Îl poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau .MOBI apăsând AICI!
comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here