Curtea de Conturi Europeană a realizat un audit al performanţei, care s-a concentrat pe eficacitatea sistemului de supraveghere privind producţia ecologică şi pe modul în care diversele instituţii implicate (Comisia şi autorităţile competente, organismele de acreditare şi organismele de control din statele membre) şi-au îndeplinit responsabilităţile atât în ceea ce priveşte sistemul de control din cadrul UE, cât şi în ceea ce priveşte gestionarea regimurilor de import aflate în funcţiune în prezent.
Potrivit Comisiei, consumatorii din Uniunea Europeană pot avea certitudinea că, atunci când cumpără, de exemplu, mere ecologice sau carne de vită ecologică dintr-un supermarket, alimentele respective au fost produse conform unor norme stricte.
Sistemul de control pentru produsele ecologice, astfel cum este specificat în regulamentele UE, are ca obiectiv garantarea faptului că procesele de producţie sunt conforme cu principiile ecologice. Pentru produsele ecologice care provin din UE, statele membre trebuie să instituie un sistem de controale.
Organismele de control, care desfăşoară aceste controale la nivelul operatorilor individuali (producători, procesatori, importatori), reprezintă elementul central al acestui sistem. Produsele ecologice care provin din afara UE pot fi recunoscute ca fiind ecologice dacă normele de producţie şi sistemul de control aferent sunt considerate a fi echivalente cu cele aplicate în Uniunea Europeană.
Curtea consideră că, pentru a se obţine o asigurare suficientă că sistemul funcţionează în mod eficace şi pentru a se asigura păstrarea încrederii consumatorilor, este necesar ca deficienţele evidenţiate de auditul său să fie remediate.
Curtea de Conturi Europeană concluzionează că unele autorităţi competente din statele membre nu îşi îndeplinesc rolul de supraveghere a organismelor de control într-un mod suficient de adecvat. Prin urmare, anumite organisme de control nu îndeplinesc un număr de cerinţe prevăzute de legislaţia UE şi nu profită de oportunitățile existente în materie de implementare a anumitor bune practici.
Între 2001 şi data auditului Curţii, Comisia nu efectuase audituri ale sistemelor de control ale statelor membre. De asemenea, autorităţile competente din statele membre se confruntă cu dificultăţi în a asigura trasabilitatea produselor ecologice pe teritoriul lor, iar trasabilitatea este cu atât mai dificil de asigurat pentru produsele care sunt comercializate la nivel transfrontalier.
În ceea ce priveşte produsele ecologice importate, s‑au constatat deficienţe şi la nivelul sistemului care reglementează diversele regimuri de import. Aceste constatări, precum şi alte concluzii, sunt detaliate în raportul special.
În cadrul raportului, sunt formulate o serie de recomandări menite să remedieze deficiențele identificate în cursul auditului Curţii:
* autorităţile competente din statele membre ar trebui să îşi consolideze rolul de supraveghere a organismelor de control;
* schimbul de informaţii în cadrul statelor membre, între diferitele state membre şi între statele membre şi Comisie ar trebui îmbunătăţit;
* controalele ar trebui consolidate, pentru a se asigura faptul că operatorii (producători, procesatori, importatori) îndeplinesc cerinţele prevăzute de reglementări cu privire la trasabilitate;
* Comisia ar trebui să îşi consolideze activitatea de monitorizare a sistemelor de control din statele membre prin efectuarea de vizite de audit şi prin colectarea şi valorificarea datelor şi informaţiilor necesare;
* în ceea ce priveşte importurile, Comisia ar trebui să se asigure că există o supraveghere adecvată a ţărilor incluse în lista celor recunoscute ca fiind echivalente în ceea ce priveşte producţia ecologică.
Context
Producţia ecologică este un sistem global de gestionare a exploataţiilor agricole şi de producţie a alimentelor având ca obiectiv agricultura durabilă, obţinerea de produse de înaltă calitate şi utilizarea unor procese care nu dăunează mediului, sănătăţii umane, a plantelor sau a animalelor şi nici bunăstării animalelor.
Prin urmare, pentru ca un produs să poată fi clasificat drept ecologic, criteriul este ca acesta să fi fost obținut în conformitate cu acest sistem, caracteristicile produsului însuşi neconstituind, în sine, condiţia pentru această clasificare.
Piaţa produselor ecologice s-a dezvoltat rapid, înregistrând rate anuale de creştere de peste 10 % în ultimii 20 de ani. Piaţa europeană a alimentelor ecologice se ridică la o valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro anual, ceea ce reprezintă, estimativ, o cotă de piaţă de 1,5 % din piaţa alimentară în ansamblul ei.
