RABLA 2015: Aceeaşi primă, ecobonus majorat

Elena Hogaş
31 martie 2015 2 min read
Ieri a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2015 (Programul RABLA), în cadrul căruia se prevede menţinerea aceleiaşi valori pentru prima de casare, respectiv 6.500 lei, dar cu majorarea ecobonusului

Ieri a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2015 (Programul RABLA), în cadrul căruia se prevede menţinerea aceleiaşi valori pentru prima de casare, respectiv 6.500 lei, dar cu majorarea ecobonusului.

De altfel, în urmă cu o lună, Ministerul Mediului a anunţat majorarea bugetului alocat pentru Programul RABLA 2015  cu aproximativ 33% faţă de anul trecut. Astfel, Programul din acest an are alocată suma de 200 de milioane de lei, la dispoziția românilor urmând a fi puse 25.000 de tichete electronice, dintre care 20.000 vor fi adresate persoanelor fizice, iar 5.000 persoanelor juridice.

Eco-Bonusurile se majorează

Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, la care se adaugă câte un ecobonus la achiziţionarea unui autovehicul nou, dar nu mai mult de două ecobonusuri cumulate, pentru fiecare dintre următoarele caracteristici, astfel:

  • un ecobonus în valoare de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou;
  • un ecobonus în valoare de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • un ecobonus în valoare de 2.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid.
Proprietarii pot beneficia de prima de casare şi de ecobonus dacă achiziţionează un autoturism nou în schimbul casării unei maşini uzate, cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani.

Alte precizări

Sistemul electronic de alocare a voucherelor din Programul RABLA rămâne valabil în acest an, iar persoanele fizice se pot adresa producătorilor sau dealerilor validaţi în program.

În plus, există posibilitatea ca proprietarul înscris în program să cedeze altei persoane dreptul său de beneficiu asupra primei de casare pentru efectuarea achiziţionării autovehiculului nou.

Cedarea se face numai în favoarea unei persoane fizice care şi-a exprimat în mod neechivoc intenţia de a achiziţiona în nume propriu un autovehicul nou de la producătorul validat emitent al notei de înscriere.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo
b b