CCR a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, excepție ridicată de o fundație cu prilejul judecării unei acțiuni în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Ministerul Educației și Cercetării Științifice, având ca obiect anularea unui act administrativ.
În esență, a fost criticată procedura instituită de reglementarea contestată care permite controlarea repetitivă de către autoritatea publică administrativă a unor situații în legătură cu care a fost încheiat deja un proces-verbal de constatare și sancționare, autoritate care poate să efectueze verificări la nesfârșit și să identifice “nereguli” ori de câte ori dispune un nou control.
A fost apreciată, astfel, ca fiind neconstituțională o atare procedură, prin care pot să fie constatate noi corecții, în baza acelorași documente, cu atât mai mult cu cât procesele – verbale anterioare erau contestate și se aflau pe rolul instanțelor de judecată la momentul la care s-au efectuat noi verificări. Solicitanta a arătat, totodată, că pentru justițiabil o astfel de situație este destul de complicată, având în vedere faptul că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este un titlu de creanță executoriu, care se bucură de prezumția de legalitate, astfel încât toate conturile și întreaga activitate a fundației sunt blocate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că în speță, procesul- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este afectat de vicii evidente de procedură, de legalitate, de oportunitate și de temeinicie, întrucât modul în care este redactat art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 conduce la descurajarea persoanei fizice sau juridice vătămate de un act administrativ al administrației publice de a valorifica drepturile prevăzute de art. 21 și 52 din Constituție, având în vedere faptul că autoritatea administrativă poate proceda la noi verificări și la stabilirea de noi sancțiuni chiar pe aceleași aspecte sesizate anterior. S-a susţinut, de asemenea, că art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, coroborat cu art. 14 din Normele metodologice din 31 august 2011 de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență, permite ca autoritatea administrativă să poată proceda la noi verificări și la întocmirea de noi procese-verbale doar în situații speciale, de strictă interpretare. Împrejurarea că, în anul 2017, autoritatea administrativă procedează la reverificări, pe același proiect, pe aceleași contracte și documente, și stabilește noi creanțe în sarcina sa reprezintă, în opinia sa, o încălcare a prevederilor art. 41 (privind dreptul la bună administrare) și ale art. 52 (referitor la respectarea principiului proporționalității) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, autoritatea administrativă nu poate efectua noi verificări decât dacă apar elemente și date noi, necunoscute la data finalizării primului control, însă, în speță, actele supuse verificărilor au fost aceleași în toate controalele, atât în anii anteriori, cât și în 2017. Autoarea a susţinut, astfel, că autoritatea poate să efectueze verificări la nesfârșit și să identifice “nereguli” ori de câte ori dispune un control, iar această atitudine întrunește, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, elementele abuzului de putere, astfel cum acesta este definit atât de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât și de prevederile mai sus menționate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Autoarea a mai apreciat că posibilitatea autorității administrative de a proceda la verificări sine die decurge din interpretarea art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, reglementare care, deși conține anumite limitări, conduce la descurajarea persoanei fizice sau juridice vătămate de un act al administrației publice de a-și valorifica drepturile prevăzute de art. 21 și 52 din Constituție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
Prevederile art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 au următorul conținut normativ:
– Art. 31:
“(1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora.
(2) În condițiile alin. (1) se poate emite un nou proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru eventuale diferențe necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului.”
Fundamentarea deciziei CCR
Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate, cu argument din care le reţinem pe cele de mai jos.
– Potrivit art. 21 alin. (23) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26) ale aceluiași articol. Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și constituie titlu de creanță care se emite în vederea stingerii acestei creanțe.
– Potrivit art. 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, constituie titlu executoriu, după caz, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal; hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă. Titlul de creanță poate fi anulat de către autoritatea emitentă, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011, anularea acestuia generând anularea actelor subsecvente, în mod corespunzător. Totodată, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de decădere de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării acestuia, iar obiectul contestației administrative îl pot constitui numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță. Potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, procedură la care, de altfel, autoarea excepției din cauza de față a și recurs.
Potrivit art. 31 din ordonanța de urgență, criticat în speță, activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control (prevăzută la art. 20 din acest act normativ) dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora. În aceste condiții se poate emite un nou proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru eventuale diferențe necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului.
În acest context, referitor la termenul de prescripție la care face referire reglementarea criticată, Curtea observă că, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.
Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun. Referitor la întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare pentru care normele comunitare prevăd un termen mai mare de 5 ani, acestea se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de normele comunitare respective.
Potrivit art. 14 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, datele suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor, prevăzute la art. 31 alin. (1) din ordonanța de urgență precitată, sunt cuprinse, fără a se limita la acestea, în sesizări, în rapoarte de control/audit interne sau externe ori în hotărâri definitive și irevocabile pronunțate de instanțele judecătorești, primite de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene după data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare inițial.
În contextul criticilor formulate, Curtea apreciază că nemulțumirile autoarei excepției nu decurg din neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, despre care însăși aceasta precizează că permit ca autoritatea administrativă să poată proceda la noi verificări și la întocmirea de noi procese-verbale, dar doar în situații speciale, de strictă interpretare, ci, mai degrabă, din aspecte particulare, de fapt, ale speței. Împrejurarea că, în speță, autoritatea administrativă a procedat la noi verificări/reverificări la fața locului, cu privire la același proiect, situație ce a generat emiterea în anul 2017 a unei noi note de constatare și a unui nou proces-verbal, se circumscrie cadrului normativ reglementat de legiuitor, în care s-a specificat că activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control în situația în care apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora, însă numai până la data împlinirii termenului de prescripție de 5 ani, astfel cum prevede art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011.
În acest context, Curtea învederează faptul că dacă asemenea activități au fost derulate de autoritatea administrativă, prin structurile de control, după împlinirea termenului de prescripție menționat, în această situație revine instanțelor judecătorești competente rolul de interpretare și de aplicare a legii, în cazul concret dedus judecății, acestea urmând, astfel, să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate, o atare operațiune reprezentând atributul suveran al instanței de judecată, în opera de înfăptuire a justiției.
Decizia nr. 493/2020 a CCR, pronunţată în data de 25 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1163 din 2 decembrie 2020.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.