• Cum a rescris PSD programul de guvernare. Lista promisiunilor şterse sau amânate după venirea la putere
La jumătate de an de la preluarea guvernării, şi deja cu propriul prim cabinet guvernamental dat jos prin moţiune de cenzură, PSD nu se fereşte să renunţe la o altă măsură din programul de guvernare, „updatat” odată cu venirea lui Mihai Tudose la Palatul Victoria: impozitul pe cifra de afaceri. Gândul.info mai scrie că pe lista „de aşteptare” în ceea ce priveşte noile posibile amânări s-a înscris şi „taxa de solidaritate”, venită odată cu noul Executiv. Momentan, măsura se află în plin proces de simulări.

  • Preşedintele României a promulgat legea prin care IT-iştii sunt scutiţi de impozitulul pe venit
Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care sunt scutiţi de impozitul pe profit, în primii zece ani de activitate, contribuabilii care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, iar IT-iştii de impozitul pe venit. Conform Mediafax, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, promulgate luni, 17 iulie, de preşedintele României, mai prevede şi o cotă de impozitare de 1% pe veniturile microîntreprinderilor cu unul sau mai mulţi angajaţi.

  •  Premierul, îngrijorat de cheltuirea banului public
Premierul Mihai Tudose a coordonat luni, la Palatul Victoria, prima reuniune a Comitetului interministerial de analiză și eficientizare a cheltuielilor publice la nivelul Guvernului, anunță Agerpres. Principala concluzie a întâlnirii este ca în cel mai scurt timp, să fie eficientizată, raționalizată și economisităcât mai drastic cheltuirea banului public. Comitetul interministerial va avea în continuare reuniuni periodice, la care vor participa miniștrii cabinetului Tudose.
 

  • Creșterea rapidă a salariilor subminează competitivitatea României
Românii ar putea să nu se bucure prea mult timp de cea mai rapidă creștere a salariilor din Uniunea Europeană întrucât productivitatea nu ține pasul, iar consecința va fi scăderea competitivității, relatează Bloomberg, citat de Profit.ro. “Este o veste poastă pentru inflație și creșterea economică”, consideră Lucian Croitoru, consilier pentru politică monetară a guvernatorului Băncii Naționale a României. Guvernul României a fost criticat pentru că s-a concentrat în mod exagerat pe măsuri economice pe termen scurt. În timp ce creșterea economică a depășit 5% datorită majorărilor de salarii și mai multor serii de reduceri fiscale, BNR și analiștii reclamă că aceste măsuri au fost luate în detrimentul cheltuielilor pentru investiții, afectând dezvoltarea viitoare.

  • Firme cu angajați part-time vor plăti mai mult la contribuții
Firmele vor plăti contribuțiile sociale calculate la valoarea întreagă a salariului minim brut pentru angajații cu fracțiuni de normă care nu depășesc salariul minim, începând cu veniturile pe august 2017, prevede un proiect de ordonanță simplă pregătit de Guvern, citat de Startupcafe.ro. Prin derogare de la Codul fiscal, măsura urmează să se aplice începând cu veniturile aferente lunii august 2017. Aceasta înseamnă că plata suplimentară va fi din septembrie 2017.
 

  • Șeful PSD: Nu se pune problema ca cetăţeanul să-şi plătească singur CAS şi CASS. Sumele vor fi mai mari
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat luni că nu se pune problema ca cetăţenii să meargă la ANAF să-şi plătească singuri contribuţiile la pensii şi sănătate, aceasta rămânând în sarcina angajatorului, şi a adăugat că sumele vor fi mai mari. Economica.net citează declarațiile liderului politic după ședința coaliției de guvernare, care a adăugat că firma face astfel de plăți în contul angajatului. Dragnea a mai explicat că aceste contribuții, atât la pensii, cât şi la sănătate, vor fi mai mari, de până la 25% la sănătate şi la pensii 10%.

  •  Tariful notarial ar putea fi negociat, în viitor, între clienţi şi notari
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a propus Ministerului Justiţiei să emită un ordin prin care să aprobe unele „acte şi proceduri notariale pentru care onorariul să se poată stabili liber între notariat şi client”, scrie Adevărul. Propunerea notarilor a fost făcută în urma investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei în legătură cu modalitatea de fixare şi de încasare a onorariilor. UNNPR propune ca onorariul pentru procedurile notariale să se stabilească liber între notarul public şi solicitant în cazul procedurii autentificării, a succesiunii, a divorţului, a procedurii insolvenţei persoanelor fizice, în cazul actelor de dare de dată certă a înscrisurilor şi pentru consultaţiile juridice.   Negociate vor putea fi şi tarifele pentru contractele de comodat, de închiriere, promisiunile de vânzare-cumpărare, precum şi actele şi procedurile notariale care au ca obiect buuri mobile.
 

  • România, în topul celor mai mari contribuții la pensie
Avem al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din Europa, după ce la 1 februarie 2017 a fost eliminată plafonarea bazei de calcul pentru aceste contribuții, afirmă compania de audit şi consultanţă Deloitte România, ciată de Digi24.ro. Până în 31 ianuarie, contribuţia de asigurări sociale era plafonată la cinci salarii medii pe economie, acest plafon fiind eliminat de la 1 februarie. România se afla pe locul 18 în clasamentul Deloitte, în ianuarie 2017, şi a urcat pe locul 7 după eliminarea plafonului.

comentarii

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here