Protecţia salariaţilor în cazul discriminării pe bază de sex

Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare bazată pe criteriul de sex, Legea nr. 202/2002 prevede la art. 8 o serie de obligaţii ale angajatorului, şi anume:

• să asigure egalitatea de şanse şi de tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne ale unităţilor;
• să prevadă în regulamentele interne ale unităţilor sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare;
• să îi informeze permanent pe angajaţi, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă;
• să informeze imediat după ce a fost sesizat autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul respectării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Noţiunile de discriminare directă şi discriminare indirectă se regăsesc definite şi în art. 4 din Legea nr. 202/2002:

• discriminare directă se înţelege situaţia în care o persoană este tratată mai puţin favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situaţie comparabilă;
• discriminare indirectă se înţelege situaţia în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică, aparent neutră, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoanele de alt sex, cu excepţia cazului în care această dispoziţie, acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare şi necesare.

În art. 11 din Legea nr. 202/2002 se prevede că sunt considerate discriminare după criteriul de sex atât hărţuirea, cât şi hărţuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care această îşi desfăşoară activitatea.

Constituie discriminare bazată pe criteriul de sex orice comportament nedorit, definit drept hărţuire sau hărţuire sexuală, având că scop sau efect:

• de a crea la locul de muncă o atmosfera de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoană afectată;
• de a influenţă negativ situaţia persoanei angajate în ceea ce priveşte promovarea profesională, remuneraţia sau veniturile de orice natură ori accesul la formarea şi perfecţionarea profesională, în cazul refuzului acesteia de a acceptă un comportament nedorit, ce ţine de viaţă sexuală.

Prin egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la:

• alegerea ori exercitarea liberă a unei profesii sau activităţi;
• angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacanţe şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
• venituri egale pentru muncă de valoare egală;
• informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională, inclusiv ucenicia;
• promovare la orice nivel ierarhic şi profesional;
• condiţii de încadrare în muncă şi de muncă ce respectă normele de sănătate şi securitate în muncă, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, inclusiv condiţiile de concediere;
• beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum şi la sistemele publice şi private de securitate socială;
• organizaţii patronale, sindicale şi organisme profesionale, precum şi la beneficiile acordate de acestea;
• prestaţii şi servicii sociale, acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, referitoare la:

• anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacanţe din sectorul public sau privat;
• încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
• stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului;
• stabilirea remuneraţiei;
• beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum şi la securitate socială;
• informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
• evaluarea performanţelor profesionale individuale;
• promovarea profesională;
• aplicarea măsurilor disciplinare;
• dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta;
• orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.

Pentru prevenirea acţiunilor de discriminare bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, atât la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, grup de unităţi şi unităţi, părţile contractante vor stabili introducerea de clauze de interzicere a faptelor de discriminare şi, respectiv, clauze privind modul de soluţionare a sesizărilor/reclamaţiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 202/2002, maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare. Este interzis să i se solicite unei candidate, în vederea angajării, să prezinte un test de graviditate şi/sau să semneze un angajament că nu va rămâne însărcinată sau că nu va naşte pe durata de valabilitate a contractului individual de muncă.

Sunt exceptate acele locuri de muncă interzise femeilor gravide şi/sau care alăptează, datorită naturii ori condiţiilor particulare de prestare a muncii.

Ai nevoie de Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDFsau MOBI, de AICI!