14 Noiembrie, 2018

Protecţia salariaţilor în caz de insolvenţă a angajatorului

Pornind de la o decizie a CJUE, vom vedea şi reglementările din legislaţia românească în materie.

 Soluţiile propuse ca răspuns la întrebări preliminare adresate Curţii de Justiţie a UE

Cererea de decizie preliminară, care ține de domeniul politicii sociale, privește protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului, mai concret soarta drepturilor ce rezultă dintr‑un sistem de asigurări sociale la nivel de întreprindere instituit de angajator, în cazul insolvenței acestuia din urmă. Astfel de drepturi sunt reglementate la articolul 8 din Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului, care prevede că statele membre au obligația să ia măsurile necesare în vederea protejării intereselor salariaților la data la care a survenit insolvența angajatorului, cu privire la drepturile la pensie pentru limită de vârstă. În Hotărârile pe care le‑a pronunțat în cauzele Robins și Hogan, Curtea a precizat deja această îndatorire de protecție în sensul că, în cazul insolvenței angajatorului, un lucrător trebuie să perceapă cel puțin 50 % din drepturile la pensia pentru limită de vârstă.

În acest context, se ridică problema privind întinderea și punerea în aplicare practică a garantării cuantumului minim al drepturilor la pensie dobândite, astfel cum se desprinde din jurisprudența Curții.

În plus, se ridică problema privind posibilitatea aplicabilității directe în speță a articolului 8 din directivă care prevede:

“Statele membre se asigură că sunt luate măsurile necesare în vederea protejării intereselor salariaților și ale persoanelor care au părăsit deja întreprinderea sau unitatea angajatorului la data la care a survenit insolvența acestuia, cu privire la drepturile, dobândite sau pe cale de a fi dobândite, la pensie pentru limită de vârstă, inclusiv pensiile de urmaș, în cadrul sistemelor suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere sau grup de întreprinderi existente în afara sistemelor naționale obligatorii de asigurări sociale.”

Nu vom insista pe dataliile cauzei, aceasta fiind o aplicare pe cazul legislaţiei asigurărilor sociale din Marea Britanie. Reţinem doar acele întrebările preliminare de principiu, adresate de instanţa britanică la CJUE:

1) Articolul 8 din Directiva 80/987/CEE (în prezent înlocuit de articolul 8 din Directiva 2008/94/CE) impune statelor membre să se asigure că fiecare salariat primește cel puțin 50 % din valoarea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă dobândite în cazul în care angajatorul devine insolvabil [cu singura excepție a cazurilor de abuz, cărora li se aplică articolul 10 litera (a) din această directivă]?

2) În subsidiar, sub rezerva constatărilor instanțelor naționale în ceea ce privește situația de fapt, este suficient ca, în temeiul articolului 8 din Directiva 80/987, un stat membru să aibă un sistem de protecție în baza căruia salariații să beneficieze, de obicei, de peste 50 % din valoarea drepturilor lor la pensie pentru limită de vârstă pe care le‑au dobândit, dar unii salariați să primească mai puțin de 50 % în temeiul:

a) unui plafon financiar al valorii indemnizației plătite salariaților (în particular salariaților care nu au împlinit vârsta normală de pensionare prevăzută de sistemul de pensii la momentul intrării în insolvență a angajatorului) și/sau al

b) unor norme de limitare a creșterilor anuale ale indemnizației plătite salariaților sau a reevaluării anuale a drepturilor acestora înainte de vârsta de pensionare?

Înainte de a ajunge în dezbaterea Curţii, Avocatul General şi-a înaintat concluziile ajutătoare, propunând ca la întrebările preliminare să se răspundă după cum urmează:

1) Articolul 8 din Directiva 2008/94/CE trebuie interpretat în sensul că, cu excepția cazurilor concrete de abuz în sensul articolului 12 litera (a) din directivă, în cazul insolvenței angajatorului, fiecare salariat poate solicita cel puțin 50 % din valoarea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, dobândite sau pe cale să fie dobândite.

2) Articolul 8 din Directiva 2008/94 conține o obligație a statelor membre care este necondiționată și suficient de precisă din punctul de vedere al conținutului, astfel încât un particular o poate invoca în mod direct împotriva unui organism precum Pension Protection Fund (organismul de garantare din Marea Britanie – n. n. E.S.).

Găsiţi toate detaliile pe site-ul CURIA, cauza C‑17/17 Grenville Hampshire împotriva The Board of the Pension Protection Fund, concluziile Avocatului General Juliane Kokott, prezentate la 26 aprilie 2018.

 Mai multe dispoziţii din Directiva nr. 94/2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului

Instituţiile de garantare. Dispoziţiile privind instituţiile de garantare prevăd, în esenţă, următoarele:

- Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că instituțiile de garantare asigură plata creanțelor neachitate ale lucrătorilor salariați care rezultă din contracte de muncă sau raporturi de muncă, inclusiv, în cazurile prevăzute de dreptul intern, compensația pentru încetarea raporturilor de muncă.

- Creanțele preluate de instituția de garantare sunt drepturile salariale neplătite referitoare la o perioadă care precede și/sau, după cum este cazul, succede o dată stabilită de statele membre.

- Statele membre au posibilitatea de a limita obligația de plată a creanţelor pentru instituțiile de garantare. În acest caz, trebuie specificată durata perioadei pentru care creanțele neachitate urmează să fie plătite de către instituția de garantare. Aceasta însă nu poate fi mai scurtă decât perioada care acoperă drepturile salariale pentru ultimele trei luni ale raportului de muncă care precede sau succede data staabilită prin legislaţia naţională.

- Această perioadă minimă de trei luni poate fi inclusă într-o perioadă de referință a cărei durată nu poate fi mai mică de șase luni.

- Dacă, prin legislaţia naţională, se prevede o perioadă de referință de cel puțin 18 luni, durata perioadei pentru care creanțele neachitate urmează să fie plătite de către instituția de garantare poate fi limitată la opt săptămâni. În acest caz, pentru calculul perioadei minime se folosesc perioadele care sunt cele mai favorabile salariatului.

- Prin legislaţia naţională pot fi stabilite plafoane ale plăților efectuate de instituțiile de garantare. Aceste plafoane nu se pot situa mai jos de un nivel compatibil din punct de vedere social cu obiectivul social al prezentei directive.

Asigurările sociale. Statele membre au dreptul să nu aplice dispoziţiile privind instituţiile de garantare la contribuțiile datorate în temeiul sistemelor naționale obligatorii de asigurări sociale sau al sistemelor suplimentare la nivel de întreprindere sau în afara sistemelor naționale obligatorii de asigurări sociale.

- Legislaţia naţională trebuie să prevadă măsurile necesare pentru a se asigura că neplata contribuțiilor obligatorii datorate de către angajator instituțiilor de asigurări din sistemele naționale obligatorii de asigurări sociale, înainte de a surveni insolvența sa, nu afectează în mod nefavorabil dreptul salariaților la pensie din partea acestor instituții de asigurări, în măsura în care contribuțiile salariaților au fost reținute la sursă din remunerația plătită.

 Reglementările din legislaţia românească

Legea nr. 85/2014 privind insolvenţa

- Este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței creditorul – în cazul nostru salariaţii – ale căror creanțe asupra patrimoniului debitorului sunt certe, lichide și exigibile de mai mult de 60 de zile.

- Pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență, valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitor, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

- În cazul falimentului, creanțele izvorâte din raporturi de muncă se situează pe locul trei în ordinea de prioritate la plată. Sumele de distribuit între creditori în același rang de prioritate vor fi acordate proporțional cu suma alocată pentru fiecare creanță, prin tabelul definitiv consolidat.

-Titularilor de creanțe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară.

- În cazul insuficienței sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanțelor cu același rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporțională cu procentul pe care creanța lor îl deține în categoria creanțelor respective.

Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale

- Din Fondul de garantare se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței

- Fondul de garantare este alimentat, în principal, prin sumele vărsate de angajatori cu titlu de contribuţie asiguratorie pentru muncă, porivit art. 147 din Codul fiscal.

- Din resursele Fondului de garantare se suportă, în limitele și în condițiile prevăzute de lege, următoarele categorii de creanțe salariale:

a) salariile restante;

b) compensațiile bănești restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariați, dar numai pentru maximum un an de muncă;

c) plățile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă și/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;

d) compensațiile restante pe care angajatorii au obligația de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă și/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;

e) indemnizațiile restante, pe care angajatorii au obligația, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activității.

- Din Fondul de garantare nu se suportă contribuțiile sociale datorate de angajatorii în stare de insolvență.

- Suma totală a creanțelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăși cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat, comunicat de Institutul Național de Statistică în luna în care s-a deschis procedura insolvenței.

- Creanțele salariale prevăzute la lit. a), c), d) și e) de mai sus se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. Perioada de 3 luni este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor și precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenței.

- Stabilirea cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și efectuarea plății acestora se realizează de agențiile teritoriale, la cererea scrisă a administratorului sau lichidatorului angajatorului în stare de insolvență. Agenția teritorială poate proceda la stabilirea cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și la efectuarea plății acestora și în baza cererii formulate de către salariații angajatorului în stare de insolvență sau de organizațiile legal constituite ce reprezintă interesele acestora.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu