În cele ce urmează vă vom prezenta o serie de măsuri de pregătire a locului de muncă sau locuinţei pentru prevenirea distrugerilor provocate de efectele unui seism, pornind de la Regulamentul privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren din 18.11.2005:

  • evitarea aglomerării spaţiilor de la locul de muncă sau din locuinţă cu piese de mobilier sau aparatură instabile la seism şi amplasate în vecinătatea locurilor în care se aglomerează de obicei familia, sau în spaţiul de lucru;
  • asigurarea pieselor de mobilier grele, zvelte, suprapuse şi înalte, între ele şi prin prindere de un perete, grindă solidă în locurile unde se aglomerează de obicei persoane la locul de muncă sau în familie;
  • amplasarea echipamentelor tehnice şi aparatelor casnice mai grele sau a celor pe rotile – de exemplu: copiatoare, calculatoare mari, maşini de spălat, frigidere etc. -, astfel încât să nu se afle în vecinătatea ieşirilor din încăperi sau apartament spre a nu bloca prin deplasarea lor accesul în cazul unui seism;
  • fixarea aparatelor în aşa fel încât racordurile să nu sufere deteriorări în caz de cutremur;
  • amplasarea obiectelor fragile şi valoroase într-un loc mai jos şi sigur;
  • amplasarea vaselor cu chimicale, combustibili în dulapuri în care să nu se poată răsturna, în încăperi în care nu se locuieşte şi nu există pericolul de contaminare şi de incendiu;
  • asigurarea uşilor dulapurilor cu închizători eficiente la oscilaţii, astfel încât deplasarea veselei depozitate să nu producă accidente;
  • procurarea în locuinţă a cel puţin unui extinctor şi amplasarea acestuia într-un loc cunoscut şi accesibil în orice moment, lângă sursele potenţiale de incendiu; învăţaţi utilizarea acestuia;
  • reţinerea locului de amplasare a comutatoarelor, siguranţelor, robinetelor generale şi locale pentru apă, gaze şi electricitate şi a modului lor de manevrare, astfel încât, la nevoie, după seism, să puteţi lua măsurile minime de intervenţie de urgenţă – închidere/deschidere;
  • păstrarea la îndemână o unei truse de scule adecvate.

Dacă locuiţi într-o clădire multifamilială tip bloc, informaţi-vă personal sau prin administraţia asociaţiei despre îndeplinirea obligaţiilor legale privind:

  • evaluarea rezistenţei antiseismice actuale a structurii clădirii;
  • reparaţiile şi consolidările necesare;
  • proiectarea şi executarea lucrărilor necesare;
  • asigurarea pentru daune seismice, forme şi taxe necesare.

Reţineţi în memoria dvs. particularităţile localităţii, cartierului şi împrejurimile locuinţei dvs., ale drumului pe care vă deplasaţi zilnic la serviciu, şcoală sau cumpărături, având în vedere eventualele pericole descrise mai jos:

  • căderea unor elemente de construcţie nestructurale: tencuielei, cărămizi etc.;
  • spargerea şi căderea unor geamuri, în special la clădirile înalte;
  • căderea unor obiecte, mobilier etc.;
  • căderea unor stâlpi şi linii electrice;
  • incendii rezultând din scurtcircuite electrice, conducte de gaz rupte, răsturnarea unor instalaţii de încălzire etc.;
  • alunecări de teren, avalanşe în zona muntoasă, lichefierea unor terenuri nisipoase;

Obişnuiţi-vă să vă protejaţi şi când vă aflaţi într-o altă situaţie: în concediu, în delegaţie, la spectacole, în vizită etc.

Discutaţi cu toţi membrii familiei, vecinii sau colegii un plan despre ce aţi face fiecare în caz de cutremur şi faceţi periodic repetiţii.

Ai nevoie de Regulamentul privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here