O propunere legislativă inițiată la Senat, ca primă cameră sesizată, prevede noi interdicții pentru firmele care dețin spații cu jocuri de noroc. Astfel, locațiile nu vor mai putea fi autorizate la mai puțin de 200 de metri față de unități de învățământ, campusuri, spații destinate educației sau blocurilor de locuințe.

Această ultimă modificare va aduce cu siguranță schimbări în  societate, deoarece există mii de săli de jocuri de noroc deschise la parterul blocurilor, în toate orașele țării. Asta înseamnă, pe de altă parte, ca zeci de firme care dețin astfel de spații să își caute alte locații de închiriat.

Inițiatorii susțin că apropierea sălilor cu jocuri de noroc de blocurile cu locuințe duce la aceleași riscuri de contaminare și dependență a minorilor pentru acest viciu. Mai concret, degeaba sunt interzise sălile din incinta campusurilor sau unităților de învățământ, dacă ele sunt deschise la parterul condominiilor sau spațiilor cu destinația de locuințe.

În prezent, OUG nr. 77/2009 privind organizarea jocurilor de noroc prevede că pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, operatorii economici trebuie să facă dovada căspaţiul propus nu este situat în incinta unui aşezământ de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora.”

Propunerea legislativă reglementează în plus spaţii de protecţie suplimentare pentru copii şi tineri, de cel puțin 200 metri distanță față de spațiul cu activitate de jocuri de noroc.

La articolul 15 alineatul (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, după litera c) se introduce o nouă literă, lit. c1), cu următorul cuprins:

„c1) în plus faţă de cerinţele prevăzute la lit. c), intrarea în spaţiul propus pentru activitatea de tip slot-machine nu este situată la o distanţă mai mică de 200 m faţă de intrarea în unitatea, instituţia de învăţământ, spaţiul destinat educaţiei şi formării profesionale sau unitatea care oferă educaţie extraşcolară din cadrul învăţământului preuniversitar, respectiv spaţiul propus pentru activitatea de tip slot-machine nu este situat în incinta unui condominiu;”

Conform legislației în vigoare, condominiul este imobilul format din teren cu una sau mai multe construcţii, în care există cel puţin 3 proprietăţi individuale reprezentate de locuinţe şi locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie, după caz, şi cote-părţi indivize de proprietate comună (art. 2 lit. h) din Legea nr. 196/2018).

De asemenea, iniţiativa prevede o normă tranzitorie, conform căreia operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi continuă activitatea până la data expirării autorizaţiei.

2 COMENTARII

  1. La parterul blocului nostru cu 5 scari , 102 apartamente s-a descchis o sala de jocuri in spatiul in care a functionat o banca. Nu a fost cerut acordul vecinilor directi pentru obtinerea autorizatiei de functionare cu program nostop. Intrebarea este daca aceasta sala va mai putea functiona conform noilor reglenentari (daca vor fi promulgate) ?

  2. Sa de Domnul sa fie așa!stau la etajul 1 la parter sa deschis o sala de jocuri non stop.de cînd sa deschis nu mai liniște în casa.tot ce se întâmplă acolo se aude la mine in casa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here