23 Martie, 2019

Propunere legislativă: Aplicație E-VOT pentru românii din diaspora

Românii din străinătate ar putea vota prin intermediul unei aplicații electronice, E-VOT, conform unei propuneri legislative inițiate la Senat. Parlamentarii susțin că votul electronic s-ar putea aplica celor care nu pot ajunge la ambasadele și consulatele României din străinătate, deoarece la ultimele scrutin-uri s-au format cozi mari la aceste reprezentanțe. În plus, pentru românii din diaspora care vor să vină să voteze, fiecare rând de alegeri înseamnă o cheltuială în plus pentru drumul până la consulatul care organizează votul.

Chiar dacă autoritățile au introdus votul prin corespondență, nu este de ajuns, spun parlamentarii care susțin proiectul de lege, deoarece votul electronic ar elimina “cauza care generează discriminarea cetățenilor cu domiciliul în străinătate în raport cu cetățenii cu domiciliul în țară, primii fiind obligați să parcurgă distanțe apreciabile până la locul unde este organizată secția de votare pentru votul la urne sau în căutarea unui oficiu poștal pentru a expedia votul prin corespondență”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Lege pentru completarea Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondență

Art. 2, după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. c) cu următorul cuprins:

“c) exercitarea dreptului de vot electronic – alternativa echivalentă la exercitarea dreptului de vot prin prezența la secția de votare, în care se utilizează serviciu electronic special creat și exclusiv dedicat de statul român exercitării dreptului de vot, prin mijloace electronice, de către cetățenii românii cu domiciliul sau reședința în străinătate, conform legii”.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care vor să voteze electronic trebuie să se înscrie în registrul electoral special, procedura fiind la fel ca cea a votului prin corespondență. După înscriere se expediază solicitantului, în plic sigilat, o parolă de acces la platforma care se creează și se implementează de către Autoritatea Electorală Permanentă și STS, numită E-VOT. La data scrutinului, persoana introduce parola de acces și după validare, își exercită votul.

Art. 15, alin. (2) şi (3) se modifică, după cum urmează:

“(2) Votantul căruia i s-a transmis parola accesează platforma E-VOT prin intermediul terminalului electronic personal (telefon mobil, laptop, computer) și introduce parola de acces.

(3) E-VOT, după validarea parolei, asigură accesul la buletinul de vot în format electronic pentru circumscripția electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării”.

După ora închiderii scrutinului, 21, biroul electoral special pentru votul electronic constată rezultatele acestor alegeri și transmite datele la fel ca oricare alt birou electoral.

Propunerea legislativă va fi dezbătută mai întâi la Senat, apoi la Camera Deputaților, care va da votul final.

Sursa: Senat

Ai nevoie de Legea nr. 288/2015? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de 
AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu