Parlamentarii vor dezbate o inițiativă legislativă care prevede dublarea indemnizațiilor persoanelor persecutate politic începând cu dictatura din 6 martie 1945, precum și persoanele deportate și prizonierii de război.
Sumele pe care le primesc aceste persoane în prezent au fost indexate în 2018, dar plafonate la nivelul anului 2018, până în anul 2021. Inițiatorii proiectului de lege consideră că această înghețare a cuantumului trebuie modificată, deoarece mai sunt 33.485 de beneficiari ai acestor prevederi, care au drepturi cu caracter reparatoriu pentru tot ce au îndurat.
Proiectul prevede dublarea indemnizațiilor acordate și indexarea acestora, anual, cu rata inflației.
Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic
Art. 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1, alin. (1), lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 800 de lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
(2) Persoanele care s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 400 de lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
(3) Indemnizațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației realizată pe anul precedent.
Art. 5 – Alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Soțul/soția celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 800 de lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Art. 5 – Se introduce alin. (5), care va avea următorul cuprins:
(5)Indemnizația prevăzută la alin. (1) se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației realizată pe anul precedent.
Proiectul de lege va fi dezbătut mai întâi la Senat, prima cameră sesizată.Ai nevoie de Decretul-lege nr. 118/1990? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
