Camera Deputaţilor va lua în discuţie o iniţiativă legislativă care prevede ca nici Ministerul Culturii şi nicio altă autoritate a statului să nu mai aloce fonduri pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului.

În expunerea de motive a propunerii legislative pentru modificarea Articolului unic al Legii nr. 376/2007 pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, se menţionează încă de la început că scopul acestei iniţiative nu este acela de a pune sub semnul întrebării construirea sau nu a ansamblului, ci “strict utilizarea resurselor publice pentru ridicarea lui”.

Mai mult, susţin iniţiatorii, terenul pe care Patriarhia Română ridică ansamblul, teren de 11 hectare, în valoare de 200.000.000 euro, a fost acordat gratuit în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, deşi suprafaţa, fiind o proprietatea statului, nu era de utilitate publică la acel moment.

De asemenea, se face referire, în expunerea de motive, la toate alocările de până acum ale Guvernului pentru Catedrala Mântuirii Neamului, alocări de zeci de milioane de euro în ultimii 2-3 ani. Şi nu în ultimul rând, unul dintre motivele invocate pentru acest proiect legislativ este acela că fondurile disponibile din bugetul de stat ar trebui relocate pentru spitale, şcoli, cultură sau cercetare ştiinţifică, iar finanţarea cultelor să nu se facă forţat, adică să se ţină cont că toţi cetăţenii au dreptul de a-şi alege cultul şi de a-l finanţa în nume propriu, dacă doresc.

Lege pentru modificarea Articolului unic al Legii nr. 376 din 28 decembrie 2007 pentru modificarea alin.(2) al art.1 din OUG nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului

“(2) Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, fără contribuţii din bugetele Ministerului Culturii şi Cultelor, autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice.”

Proiectul legislativ a fost respins de Senat, dar dacă va fi adoptat în Camera Deputaţilor, care este camera decizională, va schimba legea.

Ai nevoie de OUG nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here