Deputaţii au admis, parţial, cererea de reexaminare a proiectului de lege pentru completarea Codului muncii care vizează dispoziţii referitoare la suspendarea contractelor individuale de muncă pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă.

 Decizia a fost luată cu 166 de voturi ‘pentru’ şi 92 de abţineri.

 Proiectul prevede că, ‘în cazul suspendării temporare a activităţii şi/sau a reducerii acesteia ca urmare a decretării stării de asediu sau stării de urgenţă, (…) salariaţii afectaţi de activitatea redusă sau întreruptă, care au contractul individual de muncă suspendat, beneficiază de o indemnizaţie plătită din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în vigoare, pe toată durata menţinerii stării de asediu sau stării de urgenţă, după caz’.

 ‘În situaţia în care bugetul angajatorului destinat plăţii cheltuielilor de personal permite, indemnizaţia (…) poate fi suplimentată de angajator cu sume reprezentând diferenţa de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat’, stipulează actul normativ.

Potrivit acestuia, în situaţia în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă, dintre care cel puţin unul cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de asediu sau stării de urgenţă, acesta nu beneficiază de indemnizaţia de şomaj tehnic, iar în cazul în care toate contractele sunt suspendate să beneficieze de indemnizaţia aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase.

Indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale, prevede proiectul.

Alte prevederi se referă la faptul că, în vederea acordării sumelor necesare plăţii indemnizaţiei, angajatorii depun, prin poşta electronică, la Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului aprobat prin ordin al ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documente. Plata indemnizaţiei se va face către conturile deschise de angajatori la băncile comerciale. Plata sumei se face în baza cererii semnate şi datate de reprezentantul legal, depusă prin poşta electronică, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social.

Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a indemnizaţiilor se face în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor, iar plata indemnizaţiei se efectuează salariatului în termen de maximum trei zile lucrătoare de la primirea de către angajator a acestor sume.

Deputaţii au introdus un amendament conform căruia ‘angajatorii pot dispune gradual alte măsuri pentru reducerea activităţii sau a întreruperii activităţii, după caz’.

“În situaţia în care este adoptată de angajator măsura suspendării contractului individual de muncă înlocuind, în tot sau în parte, măsura reducerii programului săptămânal de lucru de la 5 la 4 zile, dispusă în condiţiile art. 52 alin.(3), plata indemnizaţiei este acordată numai de la data suspendării contractului individual de muncă”, prevede amendamentul.

De asemenea, un alt amendament prevede că ‘angajatorii nu pot desfiinţa locurile de muncă ocupate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate (…), pe o perioadă cel puţin egală cu perioada suspendării pentru care au beneficiat, pentru aceşti salariaţi, de plata indemnizaţiilor prevăzute la alin.(1) din bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj’.

Totodată, a fost adoptat un amendament conform căruia constituie contravenţie şi se sancţionează ‘încălcarea prevederilor art.531 alin.(19), cu returnarea sumelor primite cu titlu de indemnizaţie potrivit art.531 alin.(1) şi (12), pentru posturile desfiinţate’.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. Senatul a respins cererea de reexaminare formulată de şeful statului, în luna aprilie.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here