11 Decembrie, 2017

PROIECT: Viza de flotant, acordată în funcţie de suprafaţa utilă şi numărul locatarilor

Viza de flotant ar pute să se acorde doar cu respectarea regulilor privind numărul persoanelor care locuiesc într-un spaţiu şi suprafaţa utilă a acestuia, pentru a se evita practica vânzării vizelor de stabilire a reşedinţei. Aparent există foarte multe cazuri de luare în spaţiu a mii de persoane la o singură adresă iar afacerea vânzării vizelor de flotant s-a dezvoltat, preţurile fiind cuprinse între 80 şi 150 euro neimpozabili.

Mai multe despre obţinerea vizei de flotant în 2017 puteţi afla de aici.

“Pentru că Ordonanţa de urgenţă nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români este permisivă, nimeni nu şi-a pus întrebarea firească, de altfel, cum ar putea locui sub acelaşi acoperiş, într-o casă obişnuită, cu două camere şi o curte de câţiva metri pătraţi, nu mai puţin de 1.583 de persoane. […] În România, practica vânzării vizelor de flotant este veche de zeci de ani. […] Avantajele obţineii unui act flotant sunt valabile şi astăzi, dând posibilitatea de a se angaja într-un post bun sau accesarea unui credit.”, precizează iniţiatorul propunerii legislative în expunerea de motive.

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea OUG nr. 97/2005, dovada adresei de domiciliu se va putea face cu declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, document ce va trebui să cuprindă în plus suprafaţa utilă a locuinţei şi numărul de persoane din aceasta.

Menţiunea privind stabilirea reşedinţei (viza de flotant) nu se va acorda dacă numărul de persoane pe locuinţă şi suprafaţă minima utilă nu se încadrează în prevederile anexei 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996, din care reţinem:

Persoane/familie

Suprafaţă utilă

nr.

m2

1

37,00

2

52,00

3

66,00

4

74,00

5

87,00

6

93,00

7

107,00

8

110,00

 

ATENŢIE! Nerespectarea acestor reguli va fi amendată cu sume cuprinse între 75 şi 150 de lei.

Ai nevoie de OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu