Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern privind aprobarea unor măsuri pentru acordarea unui sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți finanțate din fonduri externe nerambursabile precum și unele măsuri de distribuire a acestora.

Prezentul proiect de act normativ vizează, în principal, următoarele:

  • stabilirea modalității de implementare a acordării de sprijin pentru nou-născuți la nivelul fiecărui județ, în baza unui apel noncompetitiv, cu beneficiar – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin structura de specialitate;
  • stabilirea unui grup țintă format din mai multe categorii, în acord cu Programul Operațional, și anume:

– mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

– mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare (inclusiv mamele minore);

– mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care se află în situație de risc (exemplu: persoanele cu dizabilități);

– mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință sau orice altă situație de vulnerabilitate pe care organizația parteneră o consideră că s-ar încadra la acest punct. Situația temporară de vulnerabilitate va fi justificată de organizațiile partenere.);

– orice altă categorie de mame care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile, mamele minore, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului;

– mamele minore, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului.

Tichetele sociale ori cardurile vor putea fi utilizate la comercianții parteneri înscriși în programul susținut din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here