Studenţii care efectuează stagii de practică vor fi plătiţi, iar aceste perioade vor constitui vechime în muncă, potrivit unui proiect de lege, scrie Mediafax.
Printre co-iniţiatorii proiectului Legii stagiului se numără ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
O iniţiativă, pe care o consider extrem de importantă, iar eu mă număr printre co-iniţatori, împreună cu doamna Mariana Câmpeanu, se referă la Legea stagiului. Studenţii, care prin curricula pe care o au trebuie să facă stagii de practică, să beneficieze de retribuţie din partea angajatorului şi [această perioadă de stagiu] să constituie vechime în muncă, a declarat Doina Pană, conform Mediafax.
Această propunere de act normativ a fost trimisă în Parlament.
Recent, la Senat a fost depus şi un proiect de lege privind voluntariatul. Acesta prevede că voluntariatul va avea la bază un contract-cadru şi că va fi recunoscut ca experienţă profesională.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here