Un proiect de lege înregistrat la Senat pentru dezbatere propune modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal. Potrivit proiectului alineatul (2), litera c) al articolul 153 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) infracţiunilor prevăzute de art.209, 210, 211,213, 218, 219, 220, 282 şi 374.”

Astfel proiectul propune ca prescripția să nu înlăture răspunderea penală în următoarele cazuri:

  • Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia;
  • Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane;
  • Agresiune sexuală;
  • Actul sexual cu un minor
  • Tortura
  • Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției

Proiectul mai prevede modificarea art. 154, alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) In cazul altor infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi al altor infracţiuni de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, decât cele prevăzute la art. 153 alineatul (2) litera c) săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului. ”

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

 

 

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici