La Camera Deputaţilor a fost depusă o nouă propunere legislativă ce face referire la modificarea Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap care, în forma actuală, pasează autorităților locale responsabilitatea de a angaja și salariza asistentul personal sau de a asigura indemnizația lunară, fără însă să aloce şi fondurile necesare.

handicap1
Sursa foto: Lege5.ro

Potrivit comunicatului de presă publicat ieri, 7 mai 2013, pe pagina web a instituţiei, propunerea legislativă realizată de deputatul Petru Movilă corectează această carenţă şi propune ca plata salariilor asistenţilor personali şi indemnizaţia de însoţitor să fie asigurată din bugetul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin transfer către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Aceasta din urmă,  va vira, la rândul ei, fondurile către primării. În acest mod, acestea vor fi scutite de povara care o reprezintă aceste plăţi.

Conform Legii nr. 448/2006, primăriile sunt obligate să facă plăţile necesare, cu toate că în momentul în care se conturează bugetul nu se poate prognoza numărul de persoane cu handicap care vor intra în gradul 1 de-a lungul anului. În aceste condiţii, nu este posibil să se prevadă în buget sumele corecte pentru plata acestora.

În cadrul comunicatului se precizează faptul că, de cele mai multe ori, primăriile ajung în incapacitate de plată, fiind nevoite fie să treacă în şomaj asistenţii personali, fie să recurgă la concedieri colective, pentru că este imposibil de prevăzut numărul de persoane care  vor trebui plătite în plus.

Astfel, există primării din comune sărace care nu au absolut deloc posibilitatea de a aloca aceşti bani, ceea ce din persectiva atribuţiilor statului, înseamnă că se creează o responsabilitate discriminatorie pentru cetăţenii care locuiesc fie în comune mai sărace, fie mai bogate.

Pe lângă acest lucru, la ora actuală, pe rolul instanţelor de judecată se află un număr semnificativ de procese între asistenţii personali şi primării, pentru obligarea acestora să-i reangajeze.

„Consider că aprobarea acestei propuneri legislative va ridica de pe umerii primăriilor o mare povară şi va fi un real ajutor pentru persoanele cu handicap care de multe ori sunt puse în situaţii critice.”, a explicat deputatul Petru Movilă.

Sursa: Camera Deputaţilor

1 COMENTARIU

  1. buna ziua,aceasta lege a intrat in vigoare?Sunt angajat ca si asistent personal pt un copil cu autism si nu am mai primit salariul pe luna august,intrebarea este la acest moment salariul este platit de primarie sau de ministerul muncii?

  2. Sunt cu handicap grad 1 grav cu asistent personal. As vrea sa stiu cine aloca salariul asistentului personal!? Intreb pentru ca asistentul personal al meu este mama si de fiecare data salariul il ridica cu intarziere. Aceasta luna ( iunie 2016 ) i-s-a spus ca nu va primi salariul in luna in curs. Nu au avut nicio motivatie. As dori sa stiu CINE ALOCA aceste salarii,asistentilor personali,Ministerul Muncii sau primaria locala?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here