Persoanele cu handicap care suferă de afecțiuni ce nu le permit deplasarea ar trebui evaluate și reevaluate la domiciliu, de către angajații DGASPC, care acordă indemnizațiile de încadrare în grad de handicap.

Mai mulți deputați și senatori de la PNL au inițiat un proiect legislativ care prevede obligativitatea angajaților de la stat de a se deplasa la domiciliul acestor persoane, pentru că au existat în ultima vreme destule cazuri în care cozile la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap erau formate din oameni care se deplasau doar în cărucior.

“Deși există un Ordin care cuprinde o astfel de prevedere, nu de puține ori au existat cazuri în care aceste persoane au fost obligate să se deplaseze la sediul DGASPC pentru a nu rămâne fără indemnizația de care benficiază ca persoană încadrată în grad de handicap. Motivația principală a fost numărul scăzut de personal din cadrul instituției”, mai susțin parlamentarii în expunerea de motive.

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

La art. 87, după alin. (11) se introduce un nou alineat, alin. (12), cu următorul cuprins:

“În cazul persoanelor nedeplasabile, evaluarea și încadrarea în grad și tip de handicap se efectuează de către Comisia de evaluare, prin serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, la domiciliul/reședința persoanei în cauză.”

La art. 903, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (21):

“În cazul persoanelor nedeplasabile, reevaluarea în grad și tip de handicap se efectuează de către Comisia superioară la domiciliul/reședința persoanei în cauză.”

Proiectul legislativ a fost pus în dezbatere publică la Senat și așteaptă avizele Guvernului și Consiliului Legislativ, apoi va intra la vot. Pentru a fi adoptat, proiectul trebuie votat ulterior în Camera Deputaților.

Ai nevoie de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here