26 Iunie, 2019

PROIECT: Pensie de familie pentru familiile sărace care nu ating pragul de cotizare

O iniţiativă legislativă care vrea să completeze Legea pensiilor, prin acordarea unei pensii “de familie” soţilor care nu ating pragul de cotizare de 15 ani este în dezbatere publică la Camera Deputaţilor.

Parlamentarii semnatari propun ca toate familiile sărace, în care nici soţul, nici soţia nu au realizat stagiile minime de cotizare, să beneficieze, la îndeplinirea vârstei de pensionare, de pensie pentru limită de vârstă.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice invocă situaţia precară a multor familii din România, care s-ar încadra în aceste condiţii şi care ar putea supravieţui cu o pensie de familie. În schimb, iniţiatorii nu menţionează impactul bugetar şi fondurile necesare unei astfel de măsuri, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care proiectul a fost avizat nefavorabil de către Guvern.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:

Art. 53. După alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) În familiile în care soţul şi soţia nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare prevăzut la alin. (2) se va acorda o pensie pe familie. Atingerea stagiului minim de cotizare se va realize prin cumularea stagiilor de cotizare ale celor doi soţi.”

Proiectul legislativ a fost respins de Senat, prima cameră sesizată, dar dacă va fi adoptat de Camera Deputaţilor, va schimba legea.

Nu doar Guvernul a avizat nefavorabil această iniţiativă, ci şi Consiliul Economic şi Social, care argumentează că o “pensie pe familie“ ar încălca principiile generale pe baza cărora funcţionează sistemul de pensii din ţara noastră – principiul contributivităţii, cel al egalităţii şi cel al incesibilităţii (discriminare faţă de ceilalţi cotizanţi).

Mai mult, reprezentanţii Executivului susţin că pentru persoanele vârstnice care nu realizează venituri proprii, nu ar fi necesară modificarea legii pensiilor, deoarece li se acordă o serie de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale prin alte acte normative.

Ai nevoie de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Marilena Nedelcu

Marilena Nedelcu este licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti şi jurnalist cu 20 de ani experienţă, în televiziune, în presa scrisă dar şi pe online.

Fara comentarii

Scrie un comentariu