Un proiect de lege mai puţin obişnuit a fost adoptat de Senat şi este în dezbatere publică la Camera Deputaţilor, care va da votul final. Iniţiativa propune pedepse cu închisoarea pentru darea în folosinţă a lucrărilor finanţate din bani publici înainte de recepţia finală. Iar dacă drumurile inaugurate pun apoi în pericol viaţa sau integritatea oamenilor, pedepsele se majorează.
Mai mult, limitele acestora cresc cu jumătate dacă inaugurările s-au produs în campanile electorale:
“Prin construcţii sau lucrări publice înţelegem autostrăzi, drumuri naţionale, centuri ocolitoare, şcoli, grădiniţe, spitale, sedii ale unor instituţii, pieţe publice, pasaje subterane sau supraterane – în esenţă, orice construcţie care prin natura sau destinaţia sa este accesibilă publicului.”
În expunerea de motive, iniţiatorii legii fac referire la lotul de autostradă Orăştie-Sibiu, inaugurat în noiembrie 2016, exact înainte de alegerile prezidenţiale, de premierul de atunci în funcţie, Victor Ponta, candidat la preşedinţie. Lucrările nu erau însă finalizate şi asta s-a văzut ulterior, când Compania de Drumuri a decis demolarea părţii respective şi refacerea construcţiei, pentru că autostrada era ruptă în mai multe locuri şi punea în pericol participanţii la trafic.
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii prevede introducerea unui singur nou articol, după art. 35, articolul 351, cu următorul cuprins:
„ (1) Darea în folosinţă publică, înainte de efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, a unei construcţii finanţate din fonduri publice sau a unei părţi ori instalaţii aferente acesteia, dacă astfel ar putea fi pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia sau mai multor persoane sau integritatea unuia sau mai multor bunuri, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Dacă una dintre consecinţe ar fi pierderea de vieţi omeneşti, vătămarea gravă sau distrugerea bunurilor, pedepsele sunt cuprinse între 5 şi 15 ani.
„(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.
(4) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din raţiuni electorale sau în perioada campaniei electorale, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate.”
Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat şi a fost trimis spre aviz la comisiile de administraţie şi juridică din Camera Deputaţilor. Termenul de depunere a amendamentelor este sfârşitul lunii mai, iar până pe 14 iunie, Comisia pentru industrii şi servicii trebuie să facă un raport asupra legii, care va fi dezbătut apoi în plen. Dacă va fi votată, legea va intra în vigoare imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.
Ai nevoie de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
