Astfel, proiectul de act normativ prevede condiţionarea comercializării en gross a legumelor şi fructelor proaspete de către producătorii agricoli persoane fizice prin introducerea carnetului de producător legume/fructe.
În ceea ce priveşte comercializarea en detail, tarabele din cadrul pieţelor agroalimentare vor pune la dispoziţia consumatorilor doar produse româneşti, din producţia proprie a producătorilor agricoli persoane fizice. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează contravenţional cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei.
Administraţia pieţelor are obligaţia de a aloca tarabe din cadrul peţelor agroalimentare producătorilor agricoli persoane fizice, în caz contrar, riscând să plătească amenzi cu valori cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei.
De asemenea, acest tip de comercializare se va realiza în baza certificatului de producător eliberat în condiţiile legii, fără a fi necesară evidenţierea acesteia în carnetul de producător legume-fructe.
Persoanele juridice pot comercializa legume şi fructe proaspete în spaţii individuale din cadrul pieţelor agroalimentare, delimitate distinct, amenajate corespunzător pentru depozitarea şi comercializarea lor, cu respectarea normelor de evidenţă şi fiscalitate şi existenţa caselor de marcat.
Încălcarea dispoziţiilor cu referire la locaţiile în care este permisă comercializarea legumelor şi a fructelor, atât de către persoanele fizice, cât şi de cele juridice, se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei.
Propunerea legislativă prezintă, totodată, şi aspectele referitoare la carnetul de producător legume-fructe. Acesta se eliberează de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, contra-cost, producătorilor de legume-fructe, persoane fizice, semnat şi stampilat de primat şi se vizează de către asociaţii sau organizaţii profesionale din agricultură, constituite la nivel teritorial sau local.
Proiectul de hotărâre a fost creat pentru combaterea fenomenului de piaţă „la negru”, caracterizată de speculă, adaosuri comerciale de până 100%, a evaziunii fiscale, eliminarea problemelor de nerespectare a normelor de igienă şi de siguranţă alimentară şi încurajarea producţiei, comercializării şi consumului de fructe şi legume autohtone.
Citeşte integral proiectul de act normativ! Click aici!
Sursa: MADR