Senatul va dezbate o propunere de modificare a legislației care prevede ca pașapoartele să fie valabile pentru perioade mai lungi de timp, iar pentru pensionarii de peste 65 de ani, documentul de călătorie să fie valabil pe viață.

Inițiatorii argumentează că s-au consultat cu românii din străinătate și au ajuns la concluzia că documentele de călătorie pot fi schimbate o data la 10 ani, nu la 5 ani, cum este în prezent, pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 ani și 65 de ani.

Este necesară adaptarea prevederilor legislației românești în materie pentru înlesnirea obținerii pașapoartelor de către cetățenii români, ținând cont de faptul că este mult mai practică încadrarea cetățenilor de peste 18 ani, față de limita actuală de 25 de ani, oferind valabilitate documentelor acestora de la 5 la 10 ani. ”, se argumentează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Doar pentru copiii de până la 18 ani rămân valabile pașapoartele emise la 5 ani, iar în cazul minorilor de până la 14 ani, termenul de preschimbare este de 3 ani, așa cum prevede actuala legislație.

“La art. 18, alin. (1) litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;

La art. 18, alin. (1) litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) 10 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani;

La art. 18, alin. (1) se adaugă litera d) care va avea următorul cuprins:

d) permanentă după împlinirea vârstei de 65 ani.”

Proiectul legislativ este în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată. Pentru a fi adoptat, trebuie votat și în Camera Deputaților, forul decizional.

Ai nevoie de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here