Un proiect de lege înregistrat săptămâna trecută la Senat pentru dezbatere propune ca fiecare cetățean să aibă garantat un cont bancar, fără comisioane financiare, unde să i se poată face plățile de natură salarială sau a beneficiilor sociale.
Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii incluziunii financiare, se preconizează că, prin modificarea și completarea Legii nr. 258/2017, Legii nr. 70/2015 și a Ordonanței De Urgență nr. 146/2002, se va ridica gradul de incluziune financiară al cetățenilor.
Acțiunile de deschidere, administrare, retragere, interogarea soldului, plățile online și închiderea contului de bază, folosit în relația cetățeanului cu statul, vor fi lipsite de comisioane, în limita veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti.
În vederea optimizării relației dintre cetățean și stat, plățile de natură salarială și prestațiile sociale se vor efectua prin mijloace de plată fără numerar (în contul de bază), cu o excepție, cea a consumatorului vulnerabil, care poate solicita primirea plății în numerar.
De asemenea, instituțiile de credit nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, decât în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispozițiilor privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului. Această prevedere se face în sprijinul consumatorilor, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de un cont de bază în România.
Proiectul mai propune ca autoritatea competentă pentru realizarea obiectivelor Legii nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază să fie Banca Națională a României, în condițiile în care BNR este autoritatea competentă în cea mai mare parte a serviciilor financiare și este cea care colaborează direct cu Autoritatea Bancară Europeană.
Se mai propune ca pentru comercianții care operează pe teritoriul României să se instituie obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar. Şi de asemenea este majorată, de la 200 de lei în prezent, la 500 de lei, suma ce poate fi oferită ca avans în numerar la terminalele de plată, în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante.
Proiectul poate fi consultat AICI.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.
