Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Potrivit proiectului de OUG, se propune ca vehiculele care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni de protecție civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop să beneficieze de scutire de la plata tarifului de utilizare, pe baza solicitării transmise Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. de Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru a beneficia de scutire, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne solicită Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere- S.A., cu cel puțin o zi lucrătoare sau îndată ce primește informarea privind desfășurarea misiunii prevăzute pe teritoriul României, emiterea de roviniete cu titlu gratuit.

Solicitarea cuprinde lista numerelor de înmatriculare ale vehiculelor, însoțită de copii ale certificatelor de înmatriculare ale acestora, precum și perioada de desfășurare a transporturilor pe teritoriul României.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.  

 

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici