Un proiect legislativ inițiat la Senat prevede ca elevii și studenții din orice formă de învățământ, cu vârsta de până la 26 de ani, să fie scutiți de plata impozitului pe venit și a contribuției de asigurări sociale (CAS) dacă lucrează în turism, chiar și pe perioade mai mici de 12 luni.

Inițiatorii consideră că astfel se realizează mai multe obiective: deficitul forței de muncă din acest domeniu poate fi mai scăzut, mobilitatea acestor ocupații ar fi una reală și eficientă, iar elevii și studenții care ar alege să lucreze pe litoral în timpul vacanțelor ar fi atrași de venituri mai mari cu care și-ar putea plăti școlarizarea și nu ar mai abandona cursurile ca să poată lucra, așa cum se întâmplă frecvent acum.

Conform datelor oficiale citate în expunerea de motive a proiectului, în acest domeniu, contribuția totală a forței de muncă a fost de 529.000 locuri de muncă ocupate și 45.1 mld lei la formarea PIB (5,3% din PIB total). Hotelierii au anunțat, în ultimele săptămâni, că vara aceasta se confruntă cu o criză mai mare a locurilor de muncă, 99% dintre restaurante și hoteluri având un deficit de 50% din personal.

Proiectul prevede completarea a două articole din Codul fiscal, cel referitor la categoriile scutite de la plata impozitului pe venit și cel privitor la exceptarea de la plata CAS.

Astfel, în Codul fiscal, la art. 60, după pct. 4 se introduce pct. 5 cu următorul cuprins:

“Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili: […]

5. Elevii și studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare și care desfășoară activități cu contract individual de muncă în profesiunile specifice activităților de turism prevăzute de art. 25 al Ordonanței nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România.”

La art. 141, după lit. d) se introduce lit. e cu următorul cuprins:

“Se exceptează de la plata contribuțiilor de asigurări sociale următoarele venituri: […]

e) elevii și studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare și care desfășoară activități cu contract individual de muncă în profesiunile specifice activităților de turism prevăzute de art. 25 al Ordonanței nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România.”

Proiectul legislativ va fi dezbătut mai întâi la Senat, dar indiferent de votul de aici, ca să fie adoptat, el trebuie să treacă de plenul Camerei Deputaților.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
 comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here