Persoanele cu handicap grav sau accentuat ar putea beneficia de subvenţionarea dobânzii la achiziţionarea unui autovehicul o dată la 15 ani, dar nu mai mult de două ori. Măsura este prevăzută într-o propunere legislativă pusă în dezbatere publică la Senat, fiind argumentată prin faptul că autovehiculul este un bun care se uzează în timp.

La ora actuală, conform prevederilor în vigoare din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, pentru achiziționarea unui singur autovehicul, cu respectarea următoarelor condiţii:

  • plata la scadență a ratelor creditului;
  • valoarea creditului să nu depășească 10.000 de euro;
  • returnarea creditului să nu depășească 10 ani.

În cazul achiziționării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.

De aceste prevederi beneficiază şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav sau accentuat.

Proiectul completează aceste prevederi, introducând un nou alineat la art. 27 din Legea nr. 448/2006 potrivit căruia:

“(12) Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de subvenţionarea dobânzii la achiziţionarea unui autovehicul o dată la 15 ani, dar nu mai mult de două ori.”

Ai nevoie de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

10 COMENTARII

  1. Bună tuturor! Sunt persoana cu handicap și am obținut de curând permisul. Ma poate ajuta și pe mine cineva să obțin o mașină în rate? Va mulțumesc anticipat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here