Senatul va dezbate o iniţiativă de modificare şi completare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, în sensul în care bebeluşii care nu au împlinit vârsta de 3 ani, să nu fie trecuţi la plata întreţinerii.

“ Consumul realizat de aceşti copii minori se poate reflecta în contoarele de apă sau în consumul locuinţei per ansamblu, dar cheltuielile de întreţinere şi ale asociaţiei de proprietari nu se justifică. În plus, în condiţiile în care animalele mici de companie (pisici, căţei, etc) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuinţă sau apartament/persoană, considerăm absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile provocate de bebeluşi pentru buna desfăşurare a asociaţiei proprietarilor de locuinţe“, spun iniţiatorii proiectului.

Senatorii propun ca art. 47 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.490 din 23/07/2007 să se modifice astfel:

Art. 47 – Cheltuielile asociaţiei de proprietari sunt următoarele:

a) Cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau Desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale,

b) Cheltuieli pe consumuri individuale, cu excepţia copiilor minori cu vârsta de maxim 3 ani,

c) Cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale. “

Iniţiativa legislativă a fost supusă dezbaterii publice în ambele camere ale Parlamentului, în procedură de urgenţă.

Ai nevoie de Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

1 COMENTARIU

  1. o porcarie. Numai un moldovean putea s-o propuna ! Pai tocmai ei sunt cei mai mari consumatori de orice si cei mai mari producatori de gunoaie. Ganditi-va cati pampersi cara salubritatea ! Cata mancare irosita, ambalaje, etc. Cate gaze consumate cu incalzitul apei calde ori mancare la bain-marie. Ori folosinta suplimentara a liftului .
    Nu are soldoveanul ce face, vrea voturi in noul Senat. Unde e o petitie pe NET sa o semnam.
    Cu ce sunt obligati colocatarii sa suporte cheltuieli majorate pentru ca lui X sau Y i-a placut procesul tehnologic de fabricare al copiilor.

    • Cred ca nu ai copii si de aceea vorbesti prostii. De ce sa platesc la intretinere pentru copilul meu in conditiile in care sunt separata cu gazele, apa si lumina? Liftul oricum il folosesc eu, deci pentru 10 kg in plus sa platesc cca 50-60 de lei pe luna? de ce? esti dus, tataie, sau esti si tu un hot de administrator ca si restul.

      • Este o mare hotie…cata mizerie poate face un bebelus care este carat in brate sau in carucior ?apa ptr laptele,ceaiul sau mancarea copilului oricum o cumpar nu folosesc de la ghiuveta ,doar cand ii spal rufele sau ii fac baie dar oricum o platesc la intretinere…deci daca consum mai multa apa,mai mult gaz sau curent tot eu le platesc…de ce sa dau inca 60-70 de lei pe luna ptr unele lucruri care oricum le platesc in plus?sunt locatari care au caini si pisici si aia chiar fac mizerie si nu sunt trecuti la intretinere si la urma urmei nu compari un copil cu un animal….animale sunt cei care numai stiu cum sa faca sa ne stoarca de bani…probabil se gandesc ca cei 800 de lei care ii luam timp de 2 ani cat stam cu copilul acasa sunt prea multi….sa le fie rusine…..doar cei ce nu au copiii pot gandi asa….precum a facut-o si domnul D…..mai sus.

    • Ilias Dutescu tu sigur ești vreun administrator de bloc sau scară sau vreun boșorog care probabil are și nepoți și probabil nu și-ar dori ca ei să fie trecuți la intreținere dar probabil că asta este perspectiva ta asupra vieții și pui in cârca părinților niște cheltuieli suplimentare ce nu trebuie să le fie atribuite atât timp cât au 1-2-3-N copii mici in intreținere dar nu LA ÎNTREȚINERE ! Părerea mea e că un copil nu trebuie declarat ca și plătitor la intreținere până la vârsta de 7 ani (cei 7 ani de acasă) Cu riscul să fiu malefic, dacă ai fi președintele meu de bloc sau administrator, ți-aș pune piedită pe scară, am mai făcut-o și nu mă feresc s-o fac incorecților, mafioților și sconcșilor !

    • Esti un prost ! Cum sa spui asa ceva idiotule ! In loc sa incurajezi natalitatea prin scutirea de cheltuieli pentru bebelusi tu faci calcule la cati pampersi foloseste un nou nascut ! Din cauza asta este probabil in insolventa Urban SA pentru ca a carat pampersi de la copiii care nu erau declarati la asociatiile de locatari ! Da-mi adresa ta si ti-i aduc pe toti din Bucuresti sa ti-i verse in fata usii !

  2. Am un bebelus de 5 luni si14 vecini care deja ,pana in prezent trei dintre ei au facut plangere la Asociatia de Proprieteri, cum ca draga doamne,este un membru nou in apartamentul X si de ce nu apare in lista cheltuielilor comune. Mentionez ca suntem bransati separat la gaz,apa,iar incalzirea o avem prin centrala proprie. Cheltuielile cu salubrizarea le platim separat la “impozite si taxe locale”,iar de lift nici nu se pune problema,este un bloc cu 4 eteje,deci nu exista. Ce parere aveti???Acestia sunt vecinii nostri care,atunci cand trec pe langa ei,cu bebelusul in brate,il alinta,il dragalesc,iti vorbesc frumos,te felicita pt curajul tau de a mai avea un copil,etc,iar cum le-ai intors spatele si ai plecat,probabil,abia asteapta sa te vorbeasca de rau cu primul vecin intalnit.Asa suntem noi romanii,asa stim sa ne comportam intr-o comunitate,asta ne este educatia, dupa atatia ani de comunism…..de fapt acestia sunt pansionarii nostri….

  3. Pana la urma este în vigoare legea? Se trec la întreținere copiiî pana la 3 ani? Blocul nostru plătește la asociație doar salariile doamnei responsabile cu ,”curatenia”,administratorei și energia electrica pe scara.

  4. Stimati domni…ne bucuram ca parlamentarii nostri vor sa faca lucruri bune si pentru copilasii nostri….bine ar fi fost sa fi gasit solutii prin ajutorarea copilasilor prin alte solutionari si sa nu faca cu buna intentie zizanie intre locuitorii din blocurile de locuit…. Sigur si precis acesti domni nu lociuesc in blocuri si nu cunosc realitatea vietii oamenilor in diversitatea ei….Ceea ce se refera la cheltuieli comune intr-un bloc si se platesc dupa nr. de persoane este…. factura pentru gunoi,,,care este valoare fe peste 12-15 lei /persoana ,,,,,curentul pe casa scarii….si unele asociatii si curatenia in bloc o fac tot dupa nr. de locatari….Daca int=un bloc sunt minim 5 copii mici x minim 20 lei /copil =100 lei care cheltuieli se transfera asupra celorlanti locatari….si daca necazul mare poate sa fie si batrini bolnavi…persoane cu handicap care si ei sunt foarte necajiti ..bolnavi…saraci… lor nimeni nu le-a indexat micile lor indemnizatii de 270 lei / luna oare nu considerati ca bucuria copiilor este suferinta batrinilor …si pers. bolnave,,,,Considerati ca parlamentarii nostri cunosc realitatile vietii oamenilor care locuiesc in comun……nu credem ca dumnealor traiesc in case..vile… si nu cunosc realitatile…ca daca le-ar cunoaste sigur nu ar cauta motive de suparare intre oameni…. Stiti ca toti ne iubim nepoteii ..copilasii…dar oare pe cei batrini cine le poarta grija ca pentru ei da 10 /luna in plus sau minus conteaza….Mai multa responsabilitate stimati parlamentari dar cu adevarat sa faceti . lucruri bune pentru oameni…. va multumesc si doresc multa sanatate tuturora oamenilor.

  5. Vad ca unele persoane chiar considera cu tarie ca un bebelus poate folosi liftul singur…deci consuma curent sau poate folosi scarie de unul singur si iarasi folosesc curent sau trebuie maturat si spalat in urma lor ca de….pana la cel putin 1 an copilul ala alearga pe scarile blocului si murdareste scarile cu noroi ca nimeni altcnv. Va auziti ce spuneti, d.na Cornelia si celalalt domn? Persoanele batrane ar avea de unde sa plateasca daca la viata lor au muncit si nu au preferat sa le intretina barbatii sau sa stea lejer umbra pe cand bebelusul ala de 1 an…cum sa se intretina..va intreb pe voi. Stiu…parintii sa platesca dar asa cum am zis…copilul ala nu foloseste lumina si curentul liftului…pentru ca nu merge singur atat doar ca a folosit niste pampersi…mare factura din cauza asta. Inca un lucru…cum s-a mentionat si mai sus…cainii, pisicile, papagalii si ce mai stiu eu ce animal ..aia nu au gunoaie? aia nu sunt spalati deci…folosesc, apa? aia nu folosesc liftul? aia nu-si mai fac nevoile prin casa si trebuie aruncat gunoiul? Deci…mai ganditi inainte sa judecati si sa comentati!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here