Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un Proiect de hotărâre de Guvern privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie.

Potrivit poiectului, se interzice comercializarea băuturilor energizante persoanelor cu vârsta sub 18 an, inclusiv prin comerțul online și/sau alte metode de vânzare la distanță. În caz contrar, comercianții vor risca amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

De asemenea proiectul prevede că se interzice comercializarea băuturilor energizante prin automate, cu excepția celor amplasate în clădirile cu destinație exclusivă spațiilor pentru birouri. Amenda pentru încălcarea interdicţiei aplicată comercianților va fi între 5.000 și 15.000 de lei.

La fel se interzice comercializarea băuturilor energizante în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora. amenzi pentru nerespectare sunt între 15.000 și 25.000 de lei.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here