Ministerul Educației vrea să impună primarilor un cuantum minim al burselor școlare, deoarece în acest moment, fiecare autoritate locală dă o altă sumă, în funcție de buget. Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor susțineau chiar că sunt localități în care elevii primesc 8 lei/lună ca bursă de merit, astfel că Ministerul Educației ar trebui să impună o sumă minimă pentru fiecare tip de bursă.
“Uniformizarea alocării burselor prin stabilirea unui cuantum minim al fiecărei categorii de bursă răspunde nevoii de a sprijini sistemul pentru a deveni mai eficient, în special răspunzând nevoilor elevilor proveniți din grupurile dezavantajate/vulnerabile”, se arată în fundamentarea proiectului de HG.
Proiectul prevede ca din anul școlar următor, 2020-2021, elevii să primească cel puțin 150 lei pe lună, la orice tip de bursă.
HOTĂRÂRE pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă elevilor în anul şcolar 2020-2021
(1) În anul școlar 2020-2021, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de 150 lei.
(2) Bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
(3) Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcţiede posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
Dacă va fi adoptată de Guvern, hotărârea va intra în vigoare din această toamnă.