Zeci de parlamentari din USR și PMP au inițiat un proiect legislativ de modificare a Legii societăților, astfel încât să fie interzisă ascunderea identității acționarilor în cazul acțiunilor la purtător și transformarea acestui tip de acțiuni în acțiuni nominative.
Inițiatorii au adus ca argument principal incidentul internațional numit Panama Papers, în care au fost implicați și câțiva români: “Considerat a fi cea mai mare scurgere de informații din istorie, Panama Papaers a adus în atenția opiniei publice românești faptul că legislația noastră permite menținerea în anonimat a deținătorior de titluri emise de unele societăți comerciale pe acțiuni, precum și deplina confidențialitate asupra tranzacțiilor realizate cu asemenea titluri”.
Mai mult, parlamentarii inițiatori spun că în ultimii 5 ani, zeci de state au luat măsuri de identificare a proprietarilor de acțiuni la purtător, inclusiv măsuri legislative. “Dificultatea identificării acestora și implicit, a ultimului deținător al companiei care a emis instrumentele respective, reprezintă o breșă intens exploatată în activitățile de ascundere sau deghizare a adevăratei proprietăți a entităților utilizate în cadrul schemelor de spălare a banilor”, mai spun parlamentarii în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Noua lege interzice emiterea de noi acțiuni la purtător și efectuarea de operațiuni cu acțiunile la purtător existente, sub sancțiunea nulității absolute.
Legea societăților nr. 31/1990. Art. II
(2) Acțiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a prezentei legi vor fi convertite în acțiuni nominative, conform prevederilor alin. (3) și (4).
(3) Deținătorii cu orice titlu de acțiuni la purtător le vor depune la sediul societății emitente în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) În termen de 30 de zile de la data depunerii acțiunilor la purtător, consiliul de administrație al societății va înscrie pe titluri și în registrul acționarilor numele, prenumele, CNP-ul și domiciliul acționarului persoană fizică, sau denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare ale acționarului persoană juridică, după caz.
Nerespectarea noilor obligații va fi amendată de ANAF cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 lei. Proiectul legislativ va fi dezbătut mai întâi la Senat și indiferent de vitul de aici, el va fi trimis pentru adoptare sau respingere în Camera Deputaților, forul decizional.
Ai nevoie de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!