Parlamentarii vor ca ziua de 10 Mai să fie sărbătorită ca Ziua Independenţei Naţionale a României, conform unui proiect legislativ iniţiat la Senat. Practic, s-ar putea relua tradiţia istorică de până la 1947, când regimul comunist a anulat această celebrare, instaurând ulterior 23 August drept zi naţională.

10 Mai 1877 este ziua în care Senatul a proclamat Independenţa statului român, iar conducătorul de atunci al ţării, principele Carol I a semnat proclamaţia “Independenţa absolută a României”, conferindu-i, astfel, putere de lege:

La 25 de ani de la căderea comunismului, ne putem permite să renunţăm la temerea că Ziua Naţională de 1 Decembrie ar putea fi pusă cumva în umbră de recunoaşterea oficială a Zilei Independenţei. Dimpotrivă, la fel cum independenţa României a creat premisele şi a generat forţele necesare pentru realizarea Marii Uniri, la fel, celebrarea Zilei Independenţei potenţează şi pune în valoare Ziua Naţională a României.

Ziua de 10 Mai va fi o sărbătoare naţională, dar va fi zi lucrătoare, conform proiectului legislativ.

„Art. 2

(1) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi zilei prevăzute la art. 1

(2) Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei de 10 Mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale precum şi a ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.”

Inţiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, pentru dezbatere publică, dar pentru a fi adoptată, trebuie votată şi în Camera Deputaţilor.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud. 

comentarii

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici