Conform unei declaraţii a ministrului Mediului, dna. Rovana Plumb, Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul „Rabla”, printre care creşterea primei de casare, de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, dar şi acordarea reducerii contra unui singur voucher, alături de eliminarea intermediarilor.

Programul „Rabla” 2013 ar putea începe în martie şi s-ar putea aplica maşinilor non-euro, Euro 1 şi Euro 2.

Potrivit agenţiei Mediafax, în cadrul declaraţiei de miercuri, 23 ianuarie 2013, ministrul Mediului a spus, de asemenea, că se discută ca reducerea la achiziţionarea unei maşini noi să se facă în schimbul unui singur voucher. În prezent, prin Progamul „Rabla”, o persoană poate cumpăra o maşină nouă prezentând, pentru o reducere mai mare, până la trei vouchere, dat fiind faptul că acestea pot fi tranzacţionate pe piaţa liberă.

Programul guvernamental de casare a maşinilor uzate, denumit Programul „Rabla”, permite proprietarilor cu maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculul la casat, primind în schimb o primă de 3.800 de lei sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal şi poate fi vândut şi folosit de către „purtătorul” acestuia pentru a obţine o reducere de 3.800 de lei la achiziţionarea unei maşini noi. O persoană fizică poate achiziţiona o maşină nouă folosind un număr de maximum trei tichete valorice.

În prezent, tichetele sunt acordate proprietarilor care îşi casează maşinile prin firmele colectoare (REMAT-uri), cărora Administraţia Fondului de Mediu le repartizează aceste vouchere.

Valorificarea la liber a voucherelor şi posiblitatea achiziţionării unei maşini noi folosind până la trei tichete au fost introduse în 2010 în Programul „Rabla”.

În 2010, au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de maşini noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului. În 2011, au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here