Agențiile pentru ocuparea forței de muncă primesc, începând de miercuri, cererile pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul ‘Prima chirie’ (prima de relocare), însoțite de documentele necesare, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă au fost modificate prin HG nr. 374/2017, în vigoare din 6 iunie 2017, care introduce prevederile referitoare la prima de relocare.
“Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate să depună sau să transmită prin modalitățile prevăzute de dispozițiile legale (personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt în evidență actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă. Prin derogare de la acest termen, ‘Prima Chirie’ (prima de relocare) se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25.01.2017, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017, și 06.06.2017”, se spune într-un comunicat al ANOFM.
Mai multe despre Normele de aplicare ale programului Prima Chirie puteți citi AICI.
Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile, în care se poate solicita pentru viitor prima de relocare, începe cu data de 6 iunie, precizează instituția.
Potrivit prevederilor care au fost instituite în cuprinsul
Legii nr. 76/2002, prin art. VIII din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017, persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 de kilometri față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și ca urmare a acestui fapt își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare.
Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de acestea, în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.
Ai nevoie de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă? O poți obține în varianta actualizată, în format PDF sau MOBI apăsând AICI!

Buna ziua,
As vrea sa stiu daca aceasta orfonanta functioneaza si in situatia in care nu esti inregistrat ca somer la anofm. Multumesc!
Buna ziua.Sunt din Bucuresti si acum lucrez in Bacău. Am plecat cu familia doi copii mici in tretinere.Am salariu minim pe economie 1900ron contract nedeterminat.Nu am stiut ca trebuie anunțat la Forțele de Muncă ca sunt somer cu sau fara indemnizatie.Rog pe această cale pentru o derogare -aprobare specială pentru a beneficia de Prima de Chirie pentru migrația forței de muncă.Multumesc.