Un proiect de lege ce prevede organizarea profesiei de „responsabil cu protecția datelor” a fost înregistrat în Senat pentru dezbateri. Potrivit proiectului, poate deveni responsabil cu protecția datelor îndeplineşte următoarele condiţii:
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are studii superioare, cu diplomă de licență;
- a efectuat o vechime în muncă de cel puțin un an;
- a efectuat un curs de specializare / perfecționare, absolvit cu certificat care să ateste competențele necesare exercitării meseriei;
- este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activități;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.
Proiectul mai prevede şi care sunt atribuțiile unui astfel de specialist printre care:
- Informarea organizației şi persoanelor vizate cu privire la drepturile şi obligaţiile lor în baza legislaţiei privind protectia datelor cu caracter personal;
- Monitorizarea modalităţii în care organizaţia respectă legislaţia privind acest domeniu;
- Emiterea de recomandări şi oferirea asistenţei de specialitate organizatiei cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legislaţiei privind protecţia datelor personale;
- Gestionarea relației cu Autoritatea de protecție a datelor;
- Analiza şi evaluarea riscurilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, etc.
În momentul de faţă reglementările privind protecţia datelor cu caracter personal sunt prevăzute Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).
Proiectul poate fi consultat AICI.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.